marți, 13 septembrie 2011

De la Sorica in Valea Doftanei

Dupa traseul de ieri pe Coltul Picaturii(vezi aici) aveam in cap sa fac o traversare Baiului-Valea Doftanei-Grohotis. Pindeam demult sa trec si Muntii Grohotis si acum eram hotarit. Bagaj mic aveam iar basicile nu se facusera. Dormisem mai putin de 6 ore si doream sa fac mareata traversare intr-o singura zi.
Album foto: https://picasaweb.google.com/101018020664577344875/SoricaOrjogoaiaMusitaValeaDoftanei12Sept2011
Film: http://www.youtube.com/watch?v=bEJbksarcyY
Echipa: Hiker(solo)

12 septembrie 2011, luni
Ma trezesc buimac si neodihnit la 6:50. Afara e lumina si e trafic pe sosea. Ptiu..am ratat trenul personal spre Azuga si sint nevoit sa plec pe jos. Noam doarme si hotarasc sa plec in tura mea.
7 AM parasesc Vila Vitalis de la marginea Predealului si continui cca 5 km spre Azuga.
Drumul National 1, luni dimineata
Profit de racoarea diminetii si mentin un ritm bun. Micul dejun il servesc la intrare in azuga linga izvorul soferilor. Urmeaza inca o zi cu cer senin sticla. Ma indrept spre Pirtia Sorica de unde voi incepe traseul meu spre V Doftanei.
traseul meu: Sorica-Petru-Orjogoaia-V Musita-V Doftanei-Traisteni
Pina pe Urechea nu am nicio teama. Apoi as putea intilni turme si ciini periculosi. Voi vedea. Pornesc asadar la 8:35 de la baza pirtiei. In ultimele zile au fost spectacole fiind zilele orasului Azuga. Urc sustinut si fara pauze.
pe pirtia Sorica
Ceva ciudat ce imi atrage atentia sint citeva fire de cereale verzi, secara cred. Tot drumul am in spate Clabucetul Taurului si al Azugii.
9:30 sosesc in culme, la gol alpin.
spre releu la 9:40
Bucegiul ma fascineaza si imi aduc aminte ca in urma cu mai putin de 12 ore ma luptam cu jungla din Albisoara Turnurilor. Sint stresat ca nu am plecat mai devreme si ca tura mea "2 in 1" poate fi modificata. Esential e sa ajung la cabana unchiului din Valea Doftanei.
colaj spre Bucegi
Admir muntii din apropiere si ma bucur de liniste. Doar adierea vintului mai "strica" linistea. Urmez drumul alpin spre Urechea. Noam s-a trezit si ma suna: "esti nebun?! esti pe Sorica?". Interesant interogatoriu.
imagine spre Unghia si Muntii Neamtului
In stinga culmii si a drumului se afla odata un lacut, acum a ramas doar un gavan. Si iarba s-a uscat. Da, toamna isi intra in drepturi. Undeva in dreapta se zareste un jeep, este cel al Salvamontului. Continui in pas alergator, un jogging. In departare, deasupra bifurcatiei cu drumul forestier spre Neamtului este un cioban ce-si pazeste turma. In unele locuri iarba mare nu lasa sa se vada prea bine detaliile din jur.
in departare sint Bucegii
Ocolesc vf Urechea si cu atentie prind drumul alpin spre Neamtului. In prima curba gasesc 2 izvoare curate. Sincer ma asteptam sa fie secate in timpul verii. Apar primele probleme cu dulaii de la stina. Mai un "odir", un "na la oi", mai o fluieratura ori o injuratura cu o voce groasa reusesc sa trec de primii ciini.
Am la mine doar un capat de bat. S-ar putea sa ma coste si sa ma lupt cu asemenea exemplare inalte nu stiu cum va fi.
Curind ajung la o alta turma dar ciobanul il tine de zgarda pe cel mai periculos patruped.
11:50 Lacul Orjogoaia
Sosesc in zona Orjogoaia. In zona sint turme de vaci si alte izvoare. As fi fost interesat sa cobor si pe Valea Orjogoaia pe marcaj dar acum sint stine active si drumul m-ar lasa cu 4km mai la sud decit cabana unchiului. Cunosc zona intrucit am fost in aprilie 2010(vezi aici). Iau o pauza de 30min si apoi continui spre Muntii Neamtului unde observ ca ar fi o poteca destul de abrupta ce duce intr=un picior din apropiere.
lacul orjogoaia vazut dinspre culmea principala a Neamtului
Cu atentie sosesc pe un picior abrupt. Acum nu ma intereseaza sa fac si celelalte virfuri, Rusu, Unghia, Neamtu ori Paltinul.
cobor pe culmea din dreapta, la nord de Orjogoaia
Si aici e seceta mare, pamintul e uscat, la fel ca si atmosfera. Sosesc repede la nivelul padurii si urmez un marcaj forestier. La inceput "drumul" e bun pentru ca apoi panta sa se inaspreasca. Cu ajutorul crengilor imi mentin echilibrul. In partea dreapta aud un riu. Acolo vreau sa ma indrept. Pe vaile vecine se aud clinchete de oi.
Valea Calda, 12:45
In 30min ajung la un drum forestier in Valea calda. Sint urme de utilaje, anvelope abandonate. Ma racoresc putin si pornesc pe vale.
panou ce avertizeaza asupra unui parchet in lucru in V Musitei.
In scurt timp din stinga apare alt drum. Mai jos alte 2 drumuri. Pamintul este umed in unele locuri si treaba asta nu  mi-o explic.Defrisarile sint in floare: utilaje, oameni, cabluri, funiculare! Misto treaba!
Ma intreb cind vor fi in floare si reimpaduririle!!!
in Valea Musitei, ora 14
Sosesc in zona de case si vile din preajma pensiunii Iordache, zona de referinta. Undeva mai jos gasesc gunoaie in padure. In scurt timp ies la DJ102I legatura Cimpina-Sacele, acum probabil doar de biciclete in zona Pasului Predelus.
Vadul lui Zeghe
14:20 Cabana unchiului de la Vadul lui Zeghe. Hotarasc sa renunt la continuarea traversarii in Grohotis. Deja e prea tirziu si nu-mi permit sa fac experiente fara sa stiu drumul.
la spalat de vase
Asa ca ma apuc de treaba.
paste, brinza, sos de rosii, ceapa si usturoi
Apoi de mincat...
poze de maimutareala
si de pozat cu diverse obiecte vechi: pusca, animale impaiate, obiecte taranesti
Banuiesc ca la 18-18:30 am un autobus asa ca pt cei 8km plec la 16:20.
In 15minute sosesc la un izvor de pe marginea drumului plin de praf. Mai jos se face bifurcatia cu Valea Neagra, Continui prin arsita, las Valea Orjogoaia cu marcajul spre Busteni si poposesc la 17:10 la cele 2 izvoare ale eroilor.
la Izvorul Eroilor
In Valea Seaca, fiind prea devreme, fac o baie la picioare. Aflu ca IRTA spre Cimpina este la 7 seara asa ca e timp destul.
gunoaie sub soseaua din Traisteni
In satul Traisteni a inceput depozitarea gunoaielor sub sosea intr-o zona abrupta. Domnule primar Mosor nu va autosesizati?! Abia au plecat voluntarii de la Viitor Plus si gata localnicii isi fac de cap???
Sint in statie...si astept autobuzul pina la 21:30...mi se acreste ca spre Ploiesti nu am curse iar ultimul tren e posibil sa-l pierd. Cursa Traisteni-Cimpina, cca 35km costa 9 lei...ma uimeste! In urma cu un an costa 7 ron.
22:15 Cimpina, alerg spre gara...traversez DN-ul si fac cu mina trenului meu. Gata, s-a dus!
Ce mult mi-as fi dorit o intirziere a trenului. In urma cu 1-2-3 ani trenul obisnuia sa intirzie 1-1h30.
Ma culc afara pe o banca desi nu-i prea cald sau confortabil.

Filmul zilei:



13 septembrie 2011, marti
cca 5:50 parasesc Cimpina cu trenul personal de Bucuresti...finalmente, uf

2 comentarii:

Viorel spunea...

Faina tura! Salutari.

ciprian teodorescu spunea...

deci e clar ca dl.Mosor si-a gasit prostii.prostii strang gunoaie si "inteligentii"libertatii si ai democratiei,le arunca.va multumim ca"existati,voi,taranilor din Valea Doftanei...