Potcoava Bucegilor de Craciun 2019

Planuri multe, cautari si vorba multa, saracie...
Asa ca pe o prognoza cu cod de ploi, ninsori si vint, hotarasc sa plec la munte.
Luni, 23 decembrie 2019
Sosesc la ora 9 in Busteni, pe o burnita ce nu prevestea nimic bun. Dimineata am plecat din Ploiesti pe ploaie marunta iar pe drum a fost aceeasi umezeala si in trenul cfr puradei cu steaua care nu se lasa pina nu primesc leul!
Merg catre Jepii Mari si cum este firesc, localnicii ma privesc ciudat. Azi, luni, sa fie zi de excursie cu bagaj asa mare?

Claia Mare

Sa nu uit, rucsacul a cintarit 24kg. Deci sa presupun ca nu prea greu dar la un traseu de peste 1000m diferenta de nivel, isi va face simtita prezenta.

In scurt timp sosesc la statia de pompare unde este bifurcatia cu Urlatoarea. Si ploaia se inteteste. Trebuie sa ma opresc. Nu pot continua, deci am 2 variante: sa ma opresc si sa astept si 2: sa plec spre tren. Asa ca imi fac un asternut de cetina dintr-un brad doborit si imi las rucsacul jos sub micul acoperis. A minca poate creste moralul si mai trece putin timpul.

Se pare ca prima varianta a reusit, asa ca pornesc la deal insa crengile molizilor sint ude. Traversez Valea Seaca a Jepilor si urc domol. Imi place pe Jepii Mari fiindca nu este prea abrupt, este un traseu pentru mars de apropiere. Prima vale a Comorilor are un petic de zapada inghetata dar si un podet ce sta sa cada insa cablul este folositor. Cum va fi aici peste putin timp? Vom vedea! Trec de zgomotul cascadei Urlatoare si intru in linistea padurii intrerupta  uneori de claxonul trenurilor.

Citeva pauze de 2-3 minute cu adaos de bomboane mai mentine psihicul ridicat atunci cind esti de unul singur.Anul trecut pe 31 dec eram tot pionier, dar pe o zapada mare si traversari periculoase. Atunci nu am fost inspirat sa imi iau pioletul si coltarii. Urcam doar la rachete!

Si uite asa, sosesc la ultimele traversari si la zapada care insa are numeroase urme.

La 13:20 poposesc in Poiana Rindunica sau la intrarea pe cabluri. Nu apuc sa ma odihnesc, sa maninc un baton ca incepe mazarichea.

Anul trecut stiu ca am renuntat la traseu putin mai sus undeva la ora 16 dar plecasem mai devreme cu 1 h. Hai la deal Hikere! Se vede Cantonul sau Casa Naturalistilor cum se numea in regimul comunist! Nu am motive sa ma tin de lanturi si cind intorc capul...minume!

Un curcubeu frumos! Trec si de vilcelul problematic si din dorinta de a urma poteca marcata, ma bag prin jnepeni.

Aici ma afund zdravan zapada fiind neinghetata si crengile o capcana iar lipsa parazapezilor imi da emotii.

In sfrisit la 14:45 ma opresc la Canton usa fiind deschisa si vizibila mizeria. Gata cu pauza, sint destul de ud si nu am vizibilitate pentru poze, asa ca plec spre adapostul meu din Piatra Arsa. Ideea este ca munti Baiului sint fara caciuli de zapada. Mersul este anevoios si aici rachetele ar fi prins bine. Unde este posibil calc pe jnepeni pentru a nu ma afunda.

16:00 sosesc la adapost si dupa modul in care este legata usa, deduc ca as fi primul turist pe acest sezon. Inauntru vatra de foc(lemne nu stiu unde sint), bine izolat cu lambriu, pat din saltea cu folie de supravietuire, scaunel si o msuta mica. Linoleul este curat. Citeva icoane decoreaza peretii. Urmeaza o noapte lunga in care nu reusesc sa dorm suficient iar dimineata constat ca toata umezeala din haine a iesit in sacul de dormit. Cum va fi noaptea urmatoare cu sacul inghetat?
Lungime parcursa in prima zi: 9km
Marti 24 decembrie 2019
Peste noapte am vazut stelele, Releul Costila si zona Babele luminate.

S-a lasat frigulet vreo -5 grade insa mergind sigur ma voi incalzi. Insa nu este un motivReusesc sa parasesc locatia la ora 8. Am vizibilitate asa ca nu am motive sa nu-mi continui planul.

Urmez drumul bine batut de snowmobile catre Babele dar si de stilpi indicatori.

Pas dupa pas ma apropii de Babele, un loc urit de mine si ma  refer la cabana si cabanier(anul trecut dupa parcurgerea crestei Costila-Galbenele am sosit la miezul noptii si nu a deschis nimeni). Un caine derbedeu ma enerveaza cu latratul insa ma abtin sa ma pun la mintea prostului.

Sfinxul meu! Zalmoxe ma iubeste.

Pina la Sfinx fac 1h15, un timp acceptabil. Nu stau decit sa fac 2 poze si plec mai departe catre Saua Sugarilor. Pe la Salvamony nu si-a scos nimeni capul sa ma intrebe de sanatate.

Platoul

Ah, nici ei nu au raspuns noaptea cind bateam in geamul lor! In continuare nu am urme si pe alocuri piciorul mai scapa adinc spre genunchi.

la Container spre Valea cerbului

Imi place traseul vara pe bicicleta, ce deliciu pe partea nisipoasa. Si uite asa prin vinticel Cabana Omu dispare prin ceata. Este poleita in alb insa nu este tinta mea de azi. Ma indrept suind pe traseul de iarna si inaintea unei traversari mai expuse imi pun coltarii, desi nu era nevoie insa aici nu te joci.

Continui sa ma sprijin in betele de trekking alegind sa cobor in Saua Vaii Cerbului pe hornul in care este asezata conducta de gaz.

pe hornulet

Imi aduc aminte cind l-am coborit prima data in feb 2000, cu emotii la piolet si coltari din cornier, dar acum este plin de zapada si cu o cornisa pe fata din stinga. Inca citeva zeci de metri pina sub Gavanele si ma desprind catre vf Doamnele. Zapada s-a troienit iar valea Obirsiei este chiar plina de zapada.

Mecetul Turcesc

Cumva ceata mai dispare putin si capturez Mecetul turcesc si Culmea Doamnele.

Cerdacul

Si traversez pe dupa stilpii de marcaj catre Doamnele mele.

Inca e posibil dar dupa inca 1-2 ninsori accesul nu va mai fi lesnicios.

vf Doamnele, Bucegi

13:15 poposesc 1 minut sa scot steagul pe vf Doamnele la 2400m.  Urmeaza lungul drum pe dealurile Gutanului si a Batrinei, pe alocuri cu ceata care totusi imi permite sa vad 2-3 stilpi indicatori.

Lumea alba, o tentativa de poza spre un afluent al Vaii Tapului

De citiva ani au mai fost plantati stilpi, salvatori. Apar niste urme mai vechi care mai ajuta la inaintare. Cel mai greu este in jnepeni care desi au mai fost taiati in dreptul potecii, inca sint greu de strabatut. Vreau o pauza insa fiecare minut de odihna ma poate costa mult. Adica a dormi la refugiul Strunga sau a bivuaca pe afara. Asa ca fortez.

ora 14:45 refugiul Batrina. Gasesc usa nezavorita si inauntru curat. Poposesc 15minute pt un sandvish si citva biscuiti. Vintul isi face treaba aici pe creasta deci nu trebuie sa mai stau. Urmele nu merg totdeauna pe drumul insemnat asa ca fac si eu urmele mele, afundindu-ma tot mai des. Panta fiind cu valea spre stinga, bocancul sting ma va roade la calcii. Ocolesc pe la baza Coltilor Tapului unde de Pastele 2001 am supravietuit unui viscol extrem.

Valea Horoabei

Portiuni usoare de urcare pe deasupra imensei Vai a Batrinei si Horoaba. Nu stiu cit este ceasul, se intuneca iar frigul nu ma imbie sa scot ceasul din buzunar.

La ultimele sclipiri ale luminii zaresc Refugiul Strunga. Este 17:10 si ma incinta o luminita de veghe. Nu ma asteptam sa gasesc locul pustiu. Despachetez si las putin la uscat sacii de bivuac si cel de dormit si incep a topi zapada. Intr-o cana metalica imi fac o bautura calda din multivitamine. Lumina din camera este puternica, nici nuiti dai seama ca ar fi de la fotovoltaic. Telefonul se incarca iar eu imi vad de treaba in timp ce viscolul sufla afara de nebun. Ma tot gindesc ca vor mai veni intirziati fiind noaptea de ajun.
Pe la 7 seara ies fortat pina in Strunga fiindca acolo exista semnal. Si in plina vifornita fac legatura cu familia. Temperatura in refugiu variaza intre -3,5 si -1 grad insa pa nu ingheata.

Cineva a impodobit un bradut cu globlete, beteala si bomboane si inaintea mea a venit Mos Craciun de a lasat conserve, apa si portocale.
Lungime taseu: 17km
Miercuri 25 decembrie 2019
Dimineata pe la ora 6 ies afara sa verific cum e vremea. Oblonul ferestrei este inchis asa ca nu am vedere, doar vintul imi comunica vestea deloc placuta.
Nu pot continua traseul spre Leaota pe vremea asta. Nu as scoate afara nici un ciine. Intru in sac si mai hibernez. La 7:30 cind se mai lumineaza verific iar starea vremii. Ceata, vint si chiciura. Este clar, azi voi hiberna in refugiu. Si dorm.
~10 aud pasi afara si cineva deschide usile.
-Craciun fericit!
-Poftiti, intrati, multumesc de urare.
Si pleaca. Nu am vazut decit o mina. Era o voce de femeie, pe la 50-55 ani. Mai tirziu am verificat sa vad ceva urme. Nimic! Si nu am visat!
Rememorez tentativele de trecere spre Leaota pe timp de iarna(zapada): aprilie 2001, mai 2002, dec 2004, feb 2007, dec 2007 , cind din cauza  vremii, viscol sau zapada prea moale am renuntat. Iarna nu am reusit niciodata sa trec catre Podu Dîmbovitei.
La ora 14 fac prima gustare apoi seara la 8 masa de seara. In rest am ascultat vintul, am filmat ceata si refugiul si la 7 seara am comunicat cu familia.
Joi 26 decembrie 2019
Dimineata in refugiu -5,5 grade iar afara pe terasa cam -8 dar resimtit ceva mai frig din cauza vintului. Inca de seara am auzit ca se anunta vreme urita cu viscole deci am luat decizia de a cobori spre Padina si apoi Valea Prahovei.
Ca mai mereu, noaptea nu prea dorm nefiind obosit. Mie imi trebuiesc citeva ore de odihna si nu o noapte de decembrie.

Cu o zi inainte am reusit sa deschid oblonul iar acum lumina zilei patrundea in adapost.
7:30 ma trezesc buimac nestiind cit este ceasul. Se aud iar vintul. Nu imi vine a ma ridica sa pregatesc retragerea si ma gindesc sa mai stau o zi si o noapte aici in dorinta de a pleca pe vreme mai calma.
pe la 8:30 O raza de soare intra pe geamul inghetat. Ura! Este ziua mea, voi cobori! Am prins curaj si trec repede la pregatirea micului dejun, budinca din fulgi de griu, gris, ciocolata, scortisoara si mandarina!

O explozie calorica si termica!
9:45 inchid bine refugiul si incep retragerea, bine acoperit cu cagula si ochelari, dar tot pe rafale de vint.

A nins foarte putin si partea de jos a vaii Coltilor are doar iarba inghetata.

Mersul meu este anevoios cu ochelarii aburiti si cu piciorul bandajat la calciie. In mai putin de 1 ora sosesc in spatele cabanei Padina!

Soseaua nu are zapada, ninge marunt iar oamenii servesc micul dejun mirosind a omlete. Izvorul este inghetat... Bau-bau, dar eu am ceai cald in bidon in buzunarul hanoracului. Clar,  trebuie sa plec mai departe.

Si aleg sa continui pe clasicul marcaj ce duce la Valea Dorului prin Laptici. Intr-un punct de intrare o iau gresit si boscorodesc pe cei care au marcat traseul.

Apoi la scurt timp boscorodesc Salvamontul sau Silvicii pt ca nu au curatat putin poteca de un bustean doborit. Trec un riusor inghetat si continui printr-o sucesiune de mici poienite. Intru apoi in padurea afectata de niste paraziti. Pe aici am coborit ultima data cu rachetele in Feb 2015. Dar acum este ca vara.

Citeva odihne de 2minute si o bomboana mentolata imi dau energie sa ies in Saua Laptici unde surpriza intilnesc citeva masini pe drumul inghetat.

saua Laptici

In padure am fost mai protejat insa acum la golul alpin dau iarasi de vint. Cu toate astea merg doar la bluza si jacheta.

De citeva zile nu am vazut oameni sau turisti cu rucsac asa ca acum sint uimit sa vad tot mai multe persoane. Vizibilitatea este buna, vintul este mai domolit si pot urma traseul de snowmobile si stilpii desi.

Zapada inghetata este foarte buna de mers. In scurt timp sosesc la baza inferioara a noului telescaun din valea Dorului linga ratrackuri si coada de schiori.

Urmez malul sting al unui vilcel ce duce spre Saua Vf Cu Dor, paralel cu pirtia de schi. Alte persoane merg pe pirtie desi accesul este interzis insa panta pe care merg eu nu s-ar putea face fara bocanci de iarna si bete de trekking.

Odata cu inaltimea se resimte si intensificarea vintului. Desi am crezut ca imi va lua mai mult timp si voi fi nevoit sa mai fac un bivuac in zona, constat ca merg foarte bine. Urmez drumul de iarna care mai ocoleste pirtia de schi.

Sint mai multi turisti care coboara insa eu stiu niste scurtaturi si ajung la Cota 1500 inaintea lor.

Forfota mare in zona, toate instalatiile sint in miscare si oamenii veniti sa vada zapada.

Cobor pe traseul obisnuit catre Sinaia si la izvor opresc sa fac o supa. Este ora 15:15.
Ma incalzesc si pornesc coborirea finala. Inca odata boscorodesc pe cei care au marcat traseul fiindca nu au semnalizat bine continuarea din sosea.

Pe la 16:30 intru in oras si merg la vale pina la gara unde prind un tren particular catre Ploiesti. Eh, pt 9 lei stau in picioare linga un grup de folkisti cu chitara si cintece de munte. A meritat.
Lungime ziua 3: 16km
Iata traseul meu

si albumul foto: https://photos.app.goo.gl/izQATkFXQVrR3yYv8

1 Decembrie in Piatra Mare

Asadar de ziua nationala a Romaniei ma hotarasc sa imi duc citiva prieteni pe un traseu nou pentru mine in Piatra Mare. Pina in prezent nu am avut ocazia de a urca pe culmea Horvatca iar acum profitind ca sus este inca zapada putina dar si de increderea care mi se acorda, dau chemarea in Piatra Mare. Cercetez putin jurnalele ce descriu accesul si ruta, gasec un track in zig-zag si le zic partenerilor sa mearga la explorat.
Ultimele zile au fost cu ploaie iar acum in dimineata plecarii gasim putina zapada pe masini in urbea noastra Ploiesti.
Echipa: Daniela si Cristi Tapalaga, George, Dana Gh si eu
1 Dec 2019, duminica
7:35 suim in trenul cfr regio unde spre surpriza noastra gasim destule locuri. Am fost primul care a sosit in gara 😊 Calatorind spre munte vedem ca peisajul se schimba, cimpurile sint putin pudrate cu zapada. Pe la Sinaia baltile sint inghetate. Si Uraaa, zarim zapada pe munte sus la peste 1500m, dar predomina ceata.
Dupa trecerea prin cele 2 tuneluri vom cobori in Timusul de Sus.

spre Postavaru

9:35 debarcam si fiecare primeste cite un bat de treking.

Mergem putin spre sud catre Predeal, viram stinga si urmam un drum forestier ce urca usor in lungul Vaii Horvatca. Dupa citeva minute vale se tot ingusteaza si continuarea ar fi anevoioasa din pricina pomilor cazuti. GPSul indica continuare pe vale insa eu prefer sa urcam pieptis acum cit inca se mai poate.

 

Asadar ne folosim de miini si radacini si ii dam in sus cercetaseste. Avem un avantaj ca pamintul nu este inghetat altfel fara piolet ar fi fost mult mai greu. Cristi trage tare cit se poate sa tina pasul cu noi. Luam pauze de respiratie si invit participantii sa priveasca spre vale atunci cind se opresc. Primele minute printre mesteceni este mai greu pina prindem poteca marcata cu marcaj forestier insemnat pe Culmea Horvatca.

 Dupa aproape 2 h de la plecare din DN(1h45) sosim la cabana de vinatoare bine inchisa.

Poposim la niste biscuiti si covrigi cu must fierbinte. Trackul o ia destul de anapoda si prin urmare vom cauta patul potecii care uneori nu coincide cu marcajul.

Urcam incet pentru a-l tine si pe Cristi la nivel de plutire adica de inaintare. Nu imi place cind ne despartim, cind unii merg pe partea cealalta a crestei.

cu fratele meu Cristi

Este bine sa mergem in sir indian insa nu pot sta mereu in fata fiindca vreau sa-l vad si pe Cristi. Iarna este bine sa ne controlam bine temperatura corpului si sa nu transpiram aiurea, asa ca este de preferat in pas de melc mai ales la prima tura serioasa.

Sosim intr-o poiana cu vizibilitate in mod obisnuit dar acum ceaturile cam obtureaza muntii din zona. O raza de soare ne mai incalzeste putin iar asta e bine pentru ca pe virf sint anuntate -7grade. Brr.

Cotim stinga spre a continua culmea principala. Toti ne uimim de crengile albe proaspat ninse de simbata. 😆

Dana in Tara Minunilor 😀

Urcam domol printre buruieni uscate si ne inchipuim cita jungla este vara pe aici.

Sosim la Observator insa nu e timp de stat. George alearga in mijlocul poienii unde a vazut o raza de soare insa cind sosim acolo raza dispare.

Asa ca ne gasim singuri poteca fiindca gpsul ne indica cu mult la dreapta si continuam spre ultima padure. Mergem usor pe dreapta pe curba de nivel pina zarim pe stinga iar golul alpin prin care urcam pina atingem linia crestei.

Pe ceata orientarea ar fi mai grea daca esti in premiera in zona. Incerc sa merg in zig zag cu gindul ca-mi vor urma exemplul si ceilalti.

George merge inainte si imi spune ca a sosit pe virf insa daca nu este un indicator, il contrazic. Este tot mai greu pentru Cristi mai ales aici unde bate vintul si este chiar frig.

Ii propun sa iau rucsacul pentru a fi mai usurel. Si dupa ce infruntam biciuiala vintului ne vedem pe ultima suta de metri.

Pas dupa pas, incet pe zapada ingheta, cu miinile si fata amortita.

Uraaaa! Ora 15 facem poza de grup, multumim Danei Gh care ne fotografiaza asa cu miinile inghetate. Inca 2 ore de lumina si noi nu am mincat mai nimic azi.

DA pe acolo este spre Tamina

Hey, gata, Cristi parca deja aude glasul rotilor de tren asa ca ne dam jos de pe munte, mai grabiti decit pina acum.

Hai aveti grija la vale!

Atentie sa nu alunecati pe curba de nivel  aproape de cabana.

Gata....uite cabana. Nu am mai fost de prin 2013. Hai ca daca despachetam sandvisurile vom ramine fara ele.

Scurta sedinta, prindem sau nu trenul de 18:53?

Magarusii infometati sint asa de insistenti incit ne hotarim sa coborim.

Continuam in mers alert spre Valea Sipoaia si vai de spatele lui Cristi care aluneca de vreo 2 ori.

Vom lua o pauza aproape de finalul coboririi apoi dupa o zagusca si oo maslina, la ora 17 incepem sa coborim niste scari.

Pe aici e zapada mai putina dar frigul ingheata apa de pe trepte, fapt care afecteaza miinile neprotejate. Este o experienta pentru majoritatea din grup. Ne regrupam la refugiul Sipoaia care vinde bilete la vizitarea Canionului Sapte Scari. Este deja intuneric aprindem luminile. Imi place ca fiecare este echipat, mai mult decit ma asteptam.
~17:45 iesim la drum spre Dimbul Morii. Teoretic mai avem timp sa prindem trenul. Inca vreo 4km in plina noapte din care 2km pe soseaua nationala. Aici s-a asfaltat si s-au turnat borduri pe locul unde var aparcam masinile. Vom vedea la anul unde  mai parcam.

total 15km, +1100m

18:30 Halta Timisul de Jos, asteptam si tremuramde frig iar trenul nostru CFR intirzie 20min.
Iata albumul excursiei https://photos.app.goo.gl/mc2JqanSnyviUu8d8
Multumesc echipei deosebite!