marți, 29 aprilie 2008

Paste la Suru

27 aprilie 2008:
Debarc in Sebes Olt pe la ora 5; dimineata racoroasa. Dupa 40 min intru in satul Sebesul de Sus. Pe la 6 pasesc prin padurea de arini de pe Dealul Plaietului. Urmez jgheaburile pe care localnicii coboara iarna bustenii. In scurt timp sosesc la Izvorul cu Arini. E inca racoare si merg in hanorac. Primavara a cam sosit in padure. Zona terminala a Fagarasului(Tataru) prezinta zapada putina; asta e bine la moral!
Pe la ora 9 sosesc la bif cu Izvorul Florii(1130m) unde constat amplasarea pe sol a unui stilp nou cu sageti indicatoare. Mai sus, in zona "Balustrade", cablurile au disparut; ma gindesc la cei mai tineri care se ghideaza dupa cartile mai vechi...cum vor urca ei asteptind renumitele balustrade de la Suru! Finalmente, cam la 5 min de poiana Suru apare si zapada, in strat mare care a conservat niste urme de ghete. La ora 10 pasesc la fosta cabana Suru(1450 m). Sint pt a 10-a oara aici, si probabil ca in curind o sa dispara si grajdul. Cine ajunge aici are doar un acoperis(inca!); priciurile, soba, masa, bancuta, izolierele au disparut demult! Ma bucur totusi cind vad ca robinetul functioneaza! Imi fac o supa si ma pregatesc de traseul spre Saua Suru(2110 m). Pe panta din fata fostei cabane(arsa la sfirsitul lui 1996) zaresc in zapada citeva urme.
La 11:30 reusesc s-o tai la deal, intii pe un traseu personal pina constat ca ma afund mult in zapada pt ca apoi sa urmez traseul urmelor vechi de pe vilcelul de sub Gorganu. In cca 1 ora sosesc la Monumentul salvamontistului Robert Ungurean. Multime de brinduse! Ei, dar pe vilcel am vazut de 2 ori si urmele "regelui padurii".
Culmea Moasei
 ora 12:25
Vedere de la Monumentul de pe Gorganu catre Creasta Fagarasului, zona Tataru

Vedere de la Monumentul de pe Gorganu catre Creasta Fagarasului, Saua Suru(2110 m) si Vf Suru(2238 m)

Zapada uda, vreme umeda, vint puternic din nord, incep ascensiunea pe Culmea Moasa.
Dupa inca aproape 1 ora ajung in traseul de creasta, dar se pare ca nu pot inainta catre Suru. Merg aplecat in betele de schi in directie opusa vintului; nu e placut deloc. Nu stiu pina unde voi ajunge in acest ritm.
Ora 12:25 Vedere de la Monumentul de pe Gorganu catre Tara Fagarasului, Sebes, Racovita, Mirsa, Avrig 
 

Pe la ora 14(cred), cam cu un virfulet pina in Saua Suru, decid sa sap pe o panta sudica mai protejata de vint. Am la mine doar supratenda. Sapatul cu pioletul in zapada umeda nu e deloc usor...Dupa 2 ceasuri constat ca din acoperis incepe sa picure destul de accentuat. Nu ma incinta deloc. Imi asez izolierul si totusi vitregia Surului ma impinge inapoi la fosta Colivie de Aur(grajdul Suru). Sper sa fie cea mai buna alternativa. Ghetele din piele incepusera sa ia ceva umezeala iar vintull ma cam ametise; acum nu ramine decit sa sper ca voi putea sa ma intorc pe urme contra vintului si sa gasesc intrarea pe ceata in Muchia Moasei. E aproape ora 17. Cobor atent, lovit acum de o durere de masea! Uf! Coborirea pe vilcel o fac alunecind pe bocanci, in 5 min. La adapost fac cunostinta cu un baiat din Avrig care incearca ecologizarea zonei.
Miine vom incerca amindoi sa urcam in creasta, el pt Bircaci, eu pt Scara...Cer noros

28 aprilie 2008:
Cer noros, Surul nu se zareste. Speram totusi sa nu mai bata vintul. Ceturile nu mai inainteaza asa repede. Plecam cam pe la 10 pe vilcelul inghetat. Zarim urme proaspete de urs. De la monument simtim iar vintul. Urcam totusi pe culme. Curind imi dau seama ca nu e de creasta: vintul si vizibilitatea nu permit acest lucru. Asta e! Acolo undeva e pilonul din Saua Suru...
urcus spre creasta Fagarasului impreuna cu prietenul Adi din Avrig 


Coborim amindoi cu parere de rau dar fara remuscari.  
De la Gorganu zarim ceva miscare pe platforma fostei cabane. Se pare ca sint alti nostalgici ai Surului. Sint 3 baieti cu bagaje mici, probabil ca vor face o scurta tura spre creasta.

Atmosfera inchisa, sta sa ploua. Ne dezechipam si coborim spre Izv Florii, eu cu gindul la Poiana Neamtului si Bircaci. Am mai coborit pe aici in aprilie 2004.

Marcajul spre Izv Florii e destul de sters, insa in 20 min de coborire sosim la o rulota si niste grajduri improvizate de catre tapinari. Scurte reprize de ploaie. Ne adapostim in rulota si speram sa plecam cit mai repede intrucit e mizerie. Continuam pe forestier cam 1 ora pina la o bifurcatie de drumuri(semnalizata doar cu Izv Florii) si o casa dezafectata. Continuam la vale pina la un canton silvic. De aici in scurt timp sosim la vile si la Cab Saratura Cerbului. Dupa inca 300 m iesim la drumul principal spre Pna Neamtului.
Tabara spre Poiana Neamtului si Bircaci. Adi imi face din crengi un suport pt supratenda.
Incepe iar o scurta ploaie.

Incercam sa ne integram in peisaj si facem expozitie de corturi; cam greu...

Focul care ne incalzeste mincarea si nu numai...la miez de noapte
29 APRILIE 2008
La calabalicuri in bataia soarelui; oare cum e in creasta? Dupa 2 esecuri de acum plus inca vreo 4 din alte ierni(tot pe Suru!) nu mai am putere sa urc iar...

Cautam cu ochiul caldarea lacului Avrig si cab Barcaci. Cit contrast!

In drum spre Avrig contemplam natura.

Ramas bun Fagarasule!
Album foto: https://photos.app.goo.gl/MyHTTbi1Y4b37npW6