miercuri, 16 martie 2011

Transee in Fagaras sau din Valea Vistei in Valea Rea

Luna februarie a trecut si nu ma alesesem decit cu vizualizari de poze si rt-uri...Am asteptat sa se mai aseze zapada si stabilizarea stratului. Intre 2 examene reusesc sa aranjez o tura "tare" cu Ciprian Teodorescu.
Aveam mai multe idei pt 5 zile...Caltun via Laita, culoare prin Crai, vai & crste in Bucegi sau ceva muchii nordice. Prima varianta a cazut fiindca necesita mai multe zile. Culoarerele din Crai parca mai trebuiau sa astepte, Bucegii erau prea aproape asa ca Ciprian imi zice:
"Hai in Fagaras, ca doar odata pe an mergem acolo!"

Albumul turei se afla aici
Filmele aici: Valea Vistei si Valea Rea
O relatare se afla aici: http://www.romania-natura.ro/node/639


Zis si facut...vrem in Valea Vistea Mare!
3 martie 2011, joi
ne gasim in "mocanita" de Brasov...si vorbim, si admiram, si dormim si ...ne plictisim si mai stam si vreo 3 ore degeaba in Brasov pina la legatura cu Sibiul....
14:10 urcam in sageata albastra, acum tren personal....si dupa mai bine de 2 ore sosim in halta Vistea. Cer inorat, destul noroi si bagaje grele...

continuam pe asfalt inca 5 km pina in Vistea de Sus, presati fiind de un cer noros si caderea noptii. Cu desaga de 30kg pe umeri 4-5km nu mai sint facuti intr-o ora...oricum, trebui sa avem rabdare pina sosim la munte.
In sat sintem "agatati" intr-o discutie cu un localnic. Aflam ca iarna trecuta un turist a murit de epuizare in Valea Vistei. Trebuie sa ne invingem handicapurile si sa rezolvam necunoscuta noastra...
Parasim drumul comunal si prindem un drum plin de noroi situat intre zavoaie. Se intuneca si deja e 7 seara. Am fi dorit sa ajungem macar in Vistisoara la marginea padurii insa oboseala rezultata din marsul celor aproape 10km ne convinge sa montam tabara sub niste copaci "plingatori". Deja a aparut zapada...

E mult mai bine fara bagaje dar parca sintem stingaci la treburile gospodaresti. Deh, e prima noapte a turei...Mamaliguta si laptele sint primele pe meniu. In timpul noptii ninge ceea ce ne cam deranjeaza umezindu-ne putin sacii de dormit. Oricum e bine ca drumul se albeste, dispare noroiul si plecam cu plasticii.

4 martie 2011, vineri
dimineata racoroasa, -3 grade. Vreau sa plecam cit mai repede si renunt la aprinderea aragazului. Ciprian isi face totusi obiceiul de a bea cafeluta la arzatorul lui...treaba asta cu 2 primusuri nu-mi place desi uneori(foooarte rar) se intimpla sa cedeze MSR-ul meu...si ducem lipsa de spatiu..

Peste tot sint resturi de livezi invadate de viscul parazit...

Gata echipati plecam mai departe in necunoscut. Am mai trecut prin Vistisoara in nov 2003 si acum parca e diferit. Au aparut multe vile si peisajul e schimbat. Dupa cca 1 ora sosim la intersectia cu Valea Vistisoarei. Nu, nu este traseul nostru, cel putin nu acum iarna. Continuam la dreapta pe sub padure, trecem de niste muncitori forestieri, pe linga o pastravarie in constructie si sosim la un drum ce urca spre munte. Sintem putin confunzi deoarece ce zarim si triunghiul rosu. Dupa citeva minute ne luam sarcinile in spate si continuam pe drumul de sub munte.
10:20 sosim in Valea Vistei, timpul trece asa de repede pe munte...in prima parte drumul este batatorit de utilajele forestiere, un avantaj pentru noi. In fata avem de strabatut inca 3 km si apoi obisnuita poteca pina la golul alpin si la refugiu. Visez ca in 4 ore sintem sus si avem timp sa ne mai plimbam prin caldare...
Urcam incet, ultima data am fost pe aici in oct 2010 cu Dan Oancea(vezi aici).
Trecem pe la casa padurarului(dreapta) iar mai sus pe la captarea de apa(stinga). Urmele utilajelor dispar si sintem nevoiti sa facem urme cu schimbul. Deduc ca nici mai sus spre refugiu nu vom avea poteca.
Apar mici cascade si sint tare tentat sa ne jucam putin cu suruburile si restul fiarelor.

Invingem ispita si continuam fiindca e mai important sa ajungem la refugiu. Piriul Terzii e cam dubios...nu reusesc sa vad intrarea in Zanoaga. Pe marcaj linia potecii trece peste 3 punti. Citiva arbori doboriti de vint ne obliga sa-i ocolim ori sa facem miscari acrobatice. E liniste si placut insa in pauza frigul te prinde repede. Sint din ce in ce mai rupt...la ce-mi trebuie atitea fiare si corzi?
Of, da, vreau sa fac muchii si pereti nordici. Trebuie sa suport durerea pina la refugiu care ne va folosi ca base camp. Intre timp primesc un telefon imbucurator de acasa. Aflu ca la Bilea e cer variabil. Deci noi sintem in plafon...foarte fain.
Pe la 5 seara sosim la Moara Oaghii, un fir de apa acum formeaza o cascada inghetata. E prea tirziu sa mai cataram vreo linie si asa fara posibilitati de asigurare deasupra.

Ne vedem de drum uimiti de cit am mers si cit mai este...Ciprian e la transee, seara se lasa iar ideile pe care le aveam pentru azi s-au spulberat.
17:50 refugiul Vistea de Jos

urmeaza despachetarea bagajelor si prepararea hranei. Refugiul e bine izolat cu zapada. E foarte bine asezat, cinste celor care l-au montat! Imi aduc aminte ca in mai 1999(intr-o tura solo in premiera pe V Vistei), era ora tirzie, eu cu monografia Cristea-Cicoti-Balaceanu tot cautam de zor casa de vinatoare si stina....a trebuit sa revin pina la drumul forestier unde era un vagon forestier.
Minunat refugiu, linga izvor si la 2 minute de golul alpin.
La cca 1 ora sosesc Florian(Tg Mures) si Noam(Israel). Sint bucurosi ca le-am facut urme si ca avem ceaiul pe foc.

Noaptea in refugiu temperatura oscileaza aproape de punctul de inghet.

5 martie 2011, simbata
Ne trezim pe la 5 insa reusim sa plecam in traseu dupa ora 6. Asa e cind socializam cu baietii. Ei vor sa ajunga pe Moldoveanu iar noi sa urcam in Spintecatura Vistei. Oricum, avem traseu comun.
sursa: Pe custuri fagarasene, Fratu, Beleaua

Pina mai sus de Scocul Mioarelor bat singur urme. Am in spate semicoarda, fiarele de perete, pioletii si ceva mincare. Eu cu Ciprian vom incerca peretele nordic al Ucisoarei, traseul de aventura, grad 3B pe timp de vara, se pare cel mai greu traseu din Fagaras. Niciunul dintre noi nu a mai ajuns pina acum  in Spintecatura.

Revenind la ascensiunea pe vale, zapada ajungea pina la genunchi insa se mai vedeau niste urme vechi. Pe fetele din dreapta zapada este mai tare intrucit se merge pe urmele de avalanse. Pe timp de ceata este foarte greu de tinut linia traseului deoarece sint prea putini stilpi.
Hirtopu Ursului

E o lupta cu tine insuti vorba lui Noam...si vara e destul de solicitanta valea. Oricum, sintem privilegiati de peisaje!

Treptat urcam in circurile superioare si Ciprian vad ca se desprinde de noi si merge pe sub fete din Muchia Vistei acum batute de soare.
Punctul din stinga(sub o muchie) de pe zapada e Ciprian!

Nu are ochelari de soare si ma tot gindesc sa nu o pateasca...hm, ar fi tare aiurea! Nu-mi place sa merg prin soare, cel putin inca e ger. Baietii urmeaza patul potecii turistice urcind un "deal" si eu fac dreapta spre culoarul ce coboara din Spintecatura.

Of, cite sint de facut pe aici...Toate imi fac cu ochiul, numai teren de aventura de gradul 2-3...

exact ce am nevoie! Dinspre Coltul Vistei a curs o mica avalansa...mi-as dori sa vad una dar sa nu particip!!! :)

La baza culoarului soseste si Ciprian destul de istovit. Vrea sa scape de betele lui de schi care sint dintr-o bucata.

Aveam impresia ca vrea sa urce indirect pe niste fete abrupte insa m-am inselat. De la distanta, nu eram imbiat sa urc culoarul. Mi se parea instabil si periculos...si aveam deja in cap o linie mult mai abrupta, cu boscheti si mai putina zapada dar mult mai tehnica si mai pe dreapta!
Odata cu altitudinea zapada e mai inghetata. Pe prima parte a vilcelului Ciprian bate urme. E mult mai bine pe la umbra. (ora 11 incepem sa urcam pe scoc)

Trecem o mica saritoare. Evitam gheata formata pe partea dreapta si o urcam pe partea stinga. Apoi iesim pe un briu larg situat cam la jumatatea peretelui. Facem dreapta si ne odihnim linga niste ienuperi.

Coltarii nostri fac talpi enervante. Avem piciorele ca de plumb...Ah, si imi doresc sa ajung in Spintecatura....de jos si din amintiri imi parea mult mai scurt (vezi aici).

Ehe, dar noi mai avem destul...si mai intii e de traversat  Imi e teama sa nu-l aud pe Ciprian ca renunta...dar il vad ca se misca prin "supa groasa". Aici iar ne despartim...el o ia pe partea stinga(sudica) a culoarului iar eu pe dreapta. Il vad ca traverseaza si se lupta cu un parapet abrupt de zapada, devine un punct mic dar il astept iar la umbra unde ne imbracam. Pe partea a doua a scocului fac eu urme.
Peretele Ucisoarei, grad 3-4

14:20 sosim in Spintecatura pe un parapet viscolit. Sint extrem de curios sa vad Girdomanul.

Valea Ucisoarei pare linistita si ne imbie s-o o vizitam odata. Culoarul ce coboara pare mult mai scurt si continuu si nicidecum amenintator asa cum l-a vazut Andrei Beleaua.
Zanoaga cu zapada putina...
 Oricum, pe vreme buna dificultatile scad... Ciprian scoate repede haleala iar eu ma echipez cu sfoara si fiarele. Tot scrutez peretele si-mi e teama ca voi ramine singur. Ciprian dispare o vreme cu pioletul inspre V Ucisoarei. Eu aranjez coarda, pitoanele, echipamentul. Rabdarea imi e pusa la incercare...ce tot intirzie asa Ciprian?

Sint si niste urme de capre...se pare ca Ciprian m-a strigat dintr-un horn apropiat insa eu nu i-am auzit glasul. Apoi a crezut ca am renuntat si ca voi cobori inainte spre V Vistei...Ei cine sa renunte? Eu? nuuuu! Vreau sa incerc peretele, cel mai greu dintr-o muchie nordica.
Prima lungine urcam  neasigurati

Asadar prindem un horn larg cu zapada mare si moale. La capatul hornului o saritoare cu gheata pe stinga ne bareaza calea. Pe dreapta ne afundam prea rau. Ce ma supar e ca am tot echipamentul pe mine, ma misc greu si Ciprian nu s-a legat....parca m-as catara singur. E destul de obosit si nu poate trece peste gheata.
la gheata

Incerc si eu, am rucsacul in spate si coarda dupa git si nu-mi e bine. Pioletii se infig bine dar nelegat si cu rucsacel nu sint sigur pe mine. Pun un surub dar gheata e prea subtire pt unealta mea de cca 20cm. Acum imi dau seama ce bune erau si 2 suruburi de 10 cm pt progresie...
Lungimea 2
E destul de tirziu, ora 16 dar imi e ciuda ca renunt fiindca vad tot peretele in soare. Si daca iesim in creasta pe Vf Ucisoara trebuie sa coborim in saua Orzanelei apoi sa urcam pe Coltul Vistei, apoi sa coborim prin Portita Vistei, toate astea pe intuneric!
Hikere, alta data taticule!
Decidem sa coborim, motivul fiind ora inaintata si oboseala acumulata. Mie imi pare rau ca nu am pornit pe partea dreapta a saritorii.
urcus in spintecatura pe fata vestica
 Deci coborim spre base camp... de asta data panta imi pare o jucarie, ne-am obisnuit cu terenul.
mega echipat...

Coborirea pe urmele sapate adinc e mult mai usoara. La saritoarea cu gheata de la jumatea scocului(pe care am ocolit-o la urcare) am chef de joaca si o urc repede si sigur. Mai jos ma dau si pe fund desi 2 pioleti sint incomozi, dar panta nu e periculoasa.
la baza lungului scoc

Toata coborirea dureaza 1 ora...se putea si mai repede. Deja s-a lasat frigul si acum ne grabim sa pornim pe lungul drum de intoarcere  spre refugiu. Pierdem timp cu dezlegarea coltarilor. Chingile au inghetat si acum ne dau de furca. Of, trebuie sa facem miscare. Si ce e mai ciudat e ca duminica si luni se anunta ninsori...Ciudat dupa ziua asta fara niciun nor ori vint! Asta e informatie primita prin telefon in Spintecatura Vistei.
~ 19 sosimm la refugiu. Baietii au plecat demult la vale si ne-au lasat ceva alimente! Ne bucuram si le multumim in gind. Ei s-au grabit sa ajunga la civilizatie dar sintem curiosi daca au ajuns pe Moldoveanu!(colegii ajung doar pina in Spintecatura de sub Moldoveanu vezi filmul lor)
6 martie 2011, duminica
dupa o noapte instelata si nu prea friguroasa pornim si noi cu tot bagajul spre creasta principala. Plecam destul de tirziu, la 8...desi puteam la 6 !Aici e ultima sursa de apa in stare lichida. Eu plec cu pet-ul gol fiindca am bagajul mult prea greu. Asta e!

In vale si in creasta e negura ceea ce nu ne incinta. Sintem amindoi posomoriti. Incepe si ninge marunt dar inaintam fara sa ne gindim bine daca merita sa urcam in creasta. Azi am fi dorit sa ajungem in Fereastra Mica dar e ok, putem sta o noapte si in ref Vistea. Mai sus ne echipam cu coltarii. Uneori se simte si vintul dar continuam. Urmele baietilor nu se mai vad pentru ca in multe zone zapada este intarita.
11:30 sintem sub muchia la Bold pe unde vom urca un culoar larg din stinga. este o panta continua si eu tot merg la bete de schi.

Ciprian e mai in fata, se lupta cu spartul urmelor. Doar o singura data zarim niste raze de soare ce incearca sa sparga norii din creasta. Tot speram sa se curete norii...speram multe noi astia tinerii. Ramin mult in urma, nu sint intr-o forma prea stralucita. Imi scot pioletul si lucrez mai bine. Ciprian s-a oprit pe un briu larg. Vrea sa hotarim impreuna directia. facem stinga pe sub perete si la 13:30 iesim in creasta linga Portita Vistei chiar in momentul in care se dezlantuie viscolul.

Am facut 2 ore pe vilcelul asta pe o zapada moale si mare si cu panta accentuata. Ii multumesc lui Ciprian ca a avut puterea sa sparga urme desi ma gindesc ca e foarte istovit si la limita.  E ceata, nu sint urme, abia vedem urmatorul stilp spre refugiu. Nici gind sa mergem acum spre Moldoveanu. Oricum, el nu era in planul nostru.
Ne minunam cind vedem niste cornise suspendate pe niste hornuri car ene faceau o ochiul de jos. Nu vreau sa ma gindesc cum am fi spart cornisa cu "surplomba". In vreo 15 minute sosim la refugiu.

Usa e putin blocata de gheata dar cu citeva miscari de piolet eliberam usa excelentului adapost. Vrem doar sa ne eliberam umerii si sa ne adapostim de vint.
asa se usuca ciorapii! metoda inca ne-brevetata de Ciprian

Topim zapada si speram la o imbunatatire a conditiilor meteo. Sint inca entuziasmat ca am ajuns in creasta si inca nu ma gindesc la coborire. Daca pina la 4PM nu se mai domoleste vintul ori ceata cade Moldoveanu! Oricum l-am urcat in 25 octombrie 2010 (vezi aici)
Ninge abundent, deseori viscolit in usa si e ceata groasa. Se pare ca sintem blocati. Mai avem inca o zi jumate pina la tren(marti 13:30)....

7 martie 2011, luni
nu am semnal de simbata iar Ciprian de joi seara...Vremea e la fel de urita. Aminam plecare pina la ora 12 sperind la o fereastra de vizibilitate. Dupa viscolul asta nu mai putem sa coborim vilcelul parcurs la urcare. Probabil ca e risc mare de avalansa.
12:00 plecam spre Portita Vistei, abia avansam cu viscolul din fata. Ciprian nu are ochelari, cagula ori gluga si e foarte greu pentru el. Insa nici mie nu-mi e prea bine asa camuflat. Ochelarii nu-mi sint de prea mare folos. Ne-ar trebui ceva etans...Ne legam in coarda si incercam sa coborim pe la marcaj. Ciprian taie urme pe traverseu desi nu vede nimic. Are fata plina de gheata dar nu simte. Il atentionez, vedem un stilp in departare pe sub perete. Ii arat directia insa dupa 20m renunta. e inghetat si nu vede nimic. Ma supar ca nu poate continua si ca vrea sa renunte. Ii spun ca merg eu in fata, dar degeaba ca nu vede din cauza zapezii.
Nici nu e atent la coarda, sa ma fileze, nici nu are cum. Pornesc si eu ca orbul, am mai trecut prin momente d-astea, trebuie sa ajung neaparat miine seara acasa! Ma impiedic in zapada, parca fuge cu mine dar nu-mi e frica fiindca stiu ca aici sub perete e o brina larga pe care e poteca.
Bine ca nu m-a vazut cind am alunecat. Imi comunica sa renuntam. Vin nervos si obosit la el si ii cer sa se dezlege si sa ma lase. Nu vrea si plecam suparati la refugiu.
Toata treaba a durat cam 2 ore....Facem mamaliga, privim harta si daca pina la ora 16 nu se indreapta vremea sintem nevoiti sa coborim spre....SUD! Va fi cel mai lung drum, si deloc sigur, nemaifacindu-l niciunul dintre noi pe acest drum din Valea Rea! Uneori de linga adapost vedem pina la primul stilp ori pina in Portita. Timpul trece....
16:00 plecam in Portita vistei pe urmele aproape sterse. Apoi ne lasam diagonal dreapta spre Iezerul triunghiular. Fiecare punct negru(bolovan) este foarte important. Zapada mare pina la genunchi este asezata peste un strat de firn. Coborim incet si cu teama. Ceata groasa ne impiedica sa vedem  la mai mult de 20m. Tinem aproape.

Ciprian ma intreaba daca stiu sa fac un igloo. Nu ii raspund nimic pe moment....nu trebuie sa se gindeasca la asa ceva, nu avem echipament de bivuac in zapada pe viscol. Fiecare stilp pe care-l zarim ne face sa zimbim, sa peram. Mai avem putina lumina si trebuie sa razbim pina la drum. Linia potecii merge diagonal stinga. Viscolul s-a mai linistit, sintem atenti la taierea urmelor. Sint in fata, cu ceva mai mult tupeu, probabil energia imi vine din stres. Miine seara trebuie sa ajung acasa! Sosim la un prag glaciar in apropiere de ramasitele unei stine. Nu trebuie sa raminem aici. Pe dreapta nu putem cobori. E mult prea abrupt. Mergem in continuare la piolet. Trebuie sa traversam spre stinga spre urmatorul stilp.

Este destul de periculos, Ciprian vrea sa ma urmeze dar reusesc sa-l conving sa astepte pina traversez. e o zona cu risc sinu vreau s-o patim amindoi.
La fiecare pas astept bufnitura si ruperea placii de zapada. traversam un vilcel aprupt, plin de zapada si foarte larg. Sosesc la adapostul peretelui, apoi la niste brine de iarba ce trebuie descatarate. Vine si Ciprian incet. Are probleme din cauza oboselii.

Mai sint vreo 30 min pina la caderea serii, deja se vede bine padure si probabil capatul forestierului de pe Valea Rea. Incerc sa mentin ritmul si sa coborim cit se poate pe lumina.
Of, ce se intimpla Cipriane, imi zic eu in minte!? Hai mai repede!
Macar de-am ajunge pe lumina la forestier ca l-om urma noi toata noaptea...marcajul probabil ca merge spre stinga dar noi mergem direct spre copaci pe linia de cea mai mare panta! Ma dau peste cap, nu patesc nimic si continui. Deseori se simte stinca sau brinele de iarba. Prindem o vilcea si mergem pe urmele unei avalanse. Apoi auzim apa si mergem pe maul drept. E destul de intuneric, la distanta apare forma unui adapost. Ne inselam si linga forma respectiva ne dam seama ca e doar o stinca. Cit mai dureaza? Bine ca s-a oprit ninsoarea. Ne luptam cu zapada mare, uneori ajunge pina coapse. Trebuie sa traversam valea, sintem norocosi ca nu e apa si la 7 seara sosim la celebra stina din Valea Rea.
Sintem transpirati si obositi. Scoatem greu lanternele, aranjam priciurile, gatim, operatiuni ce ne iau mult timp. Lanterna mea e pe duca asa ca-mi piere cheful sa mai colind noaptea. Ciprian imi propune sa plecam la 3-4 dimineata....Mai vede, la 6 daca plecam e bine. Fara urme pe forestier ne vom epuiza foarte repede.
Urmeaza o noapte geroasa, cu -10 grade in stina! Brrr! Cum ies din sac ma ia frigul. Gazul si benzina sint pe sfirsite.

8 martie 2011, marti
continuam cursa contra cronometru...

Ora 6 AM parasim stina, Ciprian e inainte si pleaca sa traveseze piriul peste un pod cu zapada cam de ...1m. Nu apuca sa strige cind pica intre punte dar sint in spatele lui. Reusim sa iesim de acolo si ne continuam drumul prin vad.
traverseul periculos e pe dreapta!

Sintem in sfirsit pe forestier la un indicator. Pe creste inca e negura.
avalansa mai jos de stina
Nu ne mai intereseaza. Imi tot zic ca poate trebuia sa fi ramas in Portita Vistei si am fi coborit azi spre Nord...e prea tirziu, trebuie sa ne concentram la taierea transeelor. Sa vedem ce facem pe drumul asta lung de cca 50km....poate de la barajul de pe Riul Doamnei vom gasi ceva urme si masini spre Slatina(Arges). Nici macar nu stim ce localitate e mai aproape, Cimpulung ori Curtea de Arges...
Aiurea cu zone sudice, poti merge si 2 zile, iar eu diseara trebuie sa ajung acasa pentru ca miine am examen.

Am mai patit o coborire pe sud in aprilie 2010 pe V Curpenului spre R Vadului si V Oltului (vezi aici)
E frig dar noi ne incalzim. Sint puternic motivat si sap tare inante. Timpul trece, scoatem harta dar parca nu am avansat deloc.

Daca masuram distanta de pe Valea Rea posibil sa fie chiar mai mult decit pina la Rudarita. Wow, si eu vreau sa facem treaba intr-o zi cu nameti.
Mai facem cu schimbul cit poate si Ciprian dar cind oboseste ma infiebint si mai tare si bag brazde adinci. Nu mai conteaza decit sa ajungem pina miine dimineata acasa. Poate chemam pe cineva cunoscut pina in sat sa ne ia cu masina. Pe stinga, la o confluenta probabil cu Galasescu este o stina/adapost. Imi vine o idee(proasta dar temerara!) sa facem o sanie din izolier si cordelina si sa tragem un rucsac. Din pacate rucsacul lui Ciprian e naravas si poate prea usor pentru a sta bine pe saltea asa ca abandonam. Rachetele din crengi nu stiu cit de rezistente ar fi pentru a face fata greutatii noastre si a bagajelor. Asta e...ori sintem alpinisti ori nu mai sintem !
E foarte ciudat sa mergi prin locuri necunoscute, adica vreau sa stiu mereu denumirile prin care trec. Uf, si sint atit de multe! Deh, nu era programata coborirea asta pe sud.

Acum trebuie sa suport consecintele, desi imi plac traseele noi doar ca acum sint stresat din cauza  timpului putin avut la dispozitie.


dupa 3h3 de la stina sosim aici, tot in necunoscut
Semnal la mobil  nu avem ceea ce e rau de tot. Si mincarea noastra e pe terminate. Ne afundam in general mai sus de genunchi.
11:00 zaresc pe dreapta drumului, ascuns in padure cantonul Nisipuri. Am mers f putin, si nicio urma de om. Vremea s-a inseninat. Facem pauze scurte pentru ceva calorii si ciocolata si la 12:30 vad urme de utilaj! Sintem la Furfuescu!
Ura! Sint vesel! In 2 minute gasim si primii oameni extrem de mirati. Apoi tractoarele si camioanele. Ni se promite ca ne vor ajuta cu transportul dar mai tirziu.

Continam pe jos si in 30min un prim camion cu busteni coboara. Ii sarim in fata si ne urcam in cabina soferului. Pina la baraj facem mai bine de 1 ora adica vreo 20km...Este un drum minunat, chiar si iarna.
Uneori, la vagoanele muncitorilor sint puse la uscat haine. Peretii de stinca de linga drum sint tapetati de gheata si visam catarindu-ne. Simtim bine caldura din cabina soferului si bucuria apare pe chipul nostru.
Ne coborim la baraj de unde ar mai fi inca vreo 10km pina in primul sat, Slatina/Nucsoara. Semnalul apare mult mai jos. Lacul este mult redus fiindca prin conducte apa este dirijata catre Vidraru. Interesant. Aflam ca si pe aici odata era cale ferata in locul drumului.

Propun sa oprim putin pentru a minca. Este abia ora 14 si mai avem timp. Pina la urma camioanele ne vor ajunge din urma. Dar la podul de linga baraj trece o camioneta Toyota Hillux si reusim s-o oprim. Continuam drumul si cursa pina la Domnesti(AG). Ah ce drum lung era de parcurs...aberant rau pe aici prin sud....parca nu sintem in Romania. Pe zeci de km sa vezi 2-3 masini.
~15:00 centru comunei Domnesti(la jumatea distantei Ct de Ag- Cimpulung). Urcam in microbuzul de Pitesti(8 ron).
16:00 Pitesti...coborim intr-o autogara care nu-mi este favorabila. Gara e prea departe si nu sint curse spre Ploiesti de aici. Plecam direct spre Bucuresti pe autostrada(19 ron).
19:00 urc in microbuzul de Ploiesti(14 ron) iar la 9PM sosesc acasa.



Ce cursa contra cronometru!
Oricum, ceva tare de mentionat e ca am ajuns acasa in plastici si cu parazapezile atasate...hmmm, mai lipseau coltarii. Ne-am trezit seara in Militari asa echipati de munte. A fost o tura faina desi as fi vrut mai multa catarare si nu doar sapare de transee.
Ciprian ar fi ajuns mai tirziu acasa daca am fi mers pe nord via Brasov....valeu ce afacere a facut CFR-ul cu biletele noastre dus-intors...