Prin 7 Scari renovate

Planul e sa urcam de la Babele la Cerdac insa in dimineata respectiva deschidem webcamul si vedem ca muntele e invaluit in ceata! Ah, si pe deasupra ninge. Sintem la Predeal si ne-am fi bucurat macar sa ninga si sa albeasca padurea insa e doar o mazgaleala.
Imi vine rapid ideea sa verificam starea canionului Sapte Scari.
Plecam pe la 9 dimineata si pina la ora 14 ar trebui sa ne intoarcem la Predeal.
Parcarea de linga bariera a fost inchisa...atentie cind e vara si multe masini. Urcam repede in timp ce impartasim experiente din ture anterioare.
Traseul spre Canion a suferit amenajari, acum este un nou podet iar ruinele refugiului Sipoaia au fost curatate, aparind acum o cladire maricica din lemn.

Mai sus poposim la intrarea in canion. Sint citiva turisti ce asteapta venirea paznicului cu cheia pentru deschiderea portii.

Se pare ca abia la 11 va veni, va rupe biletele si va deschide poarta metalica.
Pornim inainte, trecem prin poarta si incepem traversarea.

Acum e banal....era mai interesant sa depui efort de echilibristica, sa simti cum iti aluneca bocancul/tenesii pe traversele de lemn ud.

Niciodata nu am mers asa de repede iar acum nici nu simtim cind ne apropiem de ultima traversare.
Imi aduc aminte ca la inaugurarea din noiembrie au fost intr-o chiar o mie de oameni, siruri de curiosi sa parcaurga canionul in conditii de siguranta.
Iesirea e inchisa cu cabluri de otel intins fern si o portita inchisa cu lacat. Trecem usor si propun continuarea pe versantul sting pentru o vizita scurta la Prapastia Ursilor.
Ajunsi in prima vale propun sa coborim pe fir pina intesectam triunghiul albastru.
In scurta vreme(vreo 10 min) ajungem in dreptul lui si sintem nevoiti sa urcam pe el timp de 5minute pina la surplombele Prapastiei Ursilor.

Intilnim un turist fara bagaje ce coboara spre Dimbul Morii. Poposim la un ceai si biscuiti. Cerul mohorit nu lasa sa vedem mai bine crestele invecinate.

Nu e zapada deloc..ciudat pentru jumatatea lui februrie. Asa am spus si la jmatatea lui ianuarie pe la Cuibu Dorului in sus cind soseaua spre Piatra Arsa era super curata.
Povestesc baietilor ce trasee am facut prin zona. Intotdeauna Prapastia este un loc de antrenament si de performanta.

Trasee spituite sau pitonate, scurte, pentru o zi sau doua, chiar si fara cort. Izvorul este aproape sec desi nu e inghetat. Fiindca toti sintem intr-o forma bunicica propun sa continuam pina gasim Drumul Familial, vreo 20min. Traversam pe sub pereti calcarosi apoi prin padure. Niciun pic de zapada. Ah...unde-s iernile in care sa fie necesare rachetele? Ale noastre au ramas in masina...poate pentru martie sau sezonul viitor.

Prindem banda galbena, traseu excelnt de bicicleta daca ai rabdare s-o impingi pina mai sus.
Coborim repede si monitorizam mereu altitudinea. In scurt timp intilnim grupuri ce urca la cabana. Sintem pe finalul turei, deloc obositi, dar grabiti!

Citeva flori timpurii de padure vor sa ma uimeasca! Am o virsta insa e prima iarna in care vad asa ceva in februarie. Cerul parca se mai degajeaza de grosul norilor dar acum sosim la masina. Sintem deja in Lunca Sipoaiei!

Curatam noroiul si reintram in civilizatie, aglomeratie si poluare.

Echipa de astazi: Aviv Tal, Noam si Dan Hiker
Album foto: https://picasaweb.google.com/hikerph/SapteScariPrapastiaUrsilorFamilial15feb2014