Se afișează postările cu eticheta refugiul strunga. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta refugiul strunga. Afișați toate postările

marți, 1 decembrie 2020

Pe crestele Carpatilor-Partea 2(Strunga-Rucar)

Marti 1 decembrie 2020 , Ziua 3

Lungime 28km(total 143km), Diferenta pozitiva 605m, Diferenta negativa de la 2000 la 600m(faceti voi calcul dar este mai mult de 1400 intrucit am mai urcat niste virfulete de prin Bucsa)

Revenim la poveste dupa ce am dormit bine in prima parte a noptii la vreo 25 grade in sac, insa catre dimineata somnul nu a mai facut parte din meniu. Mda, ma stiu, de obicei ma odihnesc repede primele 4-5 ore din noapte si apoi astept lumina dar cu ochii inchisi.Totusi ieri am incercat sa nu dorm deloc pe timpul zilei, si oricum nu as fi putut dormi cind am avut atitia musafiri si vizite ☺👅.

Dimineata pe racoare la -15*C

Pe la ora 6 indraznesc sa scot nasul din sac si sa arunc un ochi spre florile de gheata aparute pe geamul refugiului. Ce se intimpla? O stea? yeeee! Azi este ziua mea! gata, bag repede picioarele in bocanci si ies afara pentru a ma convinge. Maaai, nu-mi vine sa cred! Azi voi merge pe vreme senina peste Muntii Leaotei! Dupa 11 ani voi traversa pitoreasca culme .

Ma pregatesc cu budinca de ore, miere si ciocolata. Apa o aveam obtinuta din zapada din seara anterioara iar acu ramine doar sa topesc crusta de gheata facuta in camera frigorifica la -4*C.

1 Dec 2020 La multi ani Romania! La multi ani dacilor!

Hai ca aici in dormitorul/bucatarie nu simt frigul. Afara? -15 *C  am pe termometrul multifunctional cu fluier si busola.


Azi voi atasa parazapezile nestiind cum a viscolit pe traseu. Salut primul rasarit de soare al lunii decembrie si incep sa topai in dorinta de a impacheta tot echipamentul.


8:15 inchid usa refugiului si pornesc infofolit si mascat pe traseul marcat cu banda rosie si punctat de mai multi stilpi, ceea ce este nou pentru mine. Hai inca o poza cu refugiul si muntele.
cu riscul de a-miingheta degetele, mai scot odata camera foto

Ma baiete, ce mai zi este azi 1 decembrie! Gata, dau din bascheti si in 10min ma incalzesc desi nu am troiene sau pante de urcat. Ma felicit ca am avut rabdare sa stau in refugiu.
pe aici se patrunde in Leaota, Saua Strungulita 1890

Patrund pe sub Muntele Strungile Mici pina in Saua Strungulita la 1890m de unde se desprinde un marcaj mai rar spre Tataru si Deleanu.
Leaota

Privesc versantii cu ochi de iarna si curind ma opresc in Saua Bucsa. Tot timpul as face fotografii insa acumulatorii aparatului au dat semne ca se descarca. Am si unii de rezerva insa vreau sa-i storc toti cationii si electronii. Momentan nu doresc sa deschid telefonul pentru poze.
spre Bucsa

Ocolesc pe partea sudica vf Bucsa pe un drum de caruta si in scurt timp sosesc intr-o sa de unde coboara spre nord un marcaj in adincurile vailor Barbuletul si Bingaleasa spre Moieciu. Aici imi dau jos vesta Atta cu puf. Gata, tinere, ce tot confort vrei? Anii trecuti nu carai puful si te miscai mai bine, iar acu prea comod ai devenit.
Bucsa

Jos in vale te asteapta apa de ivor. Hai cu pas intins spre Fundatica. Si uite asa incep sa urc pe vf Dudele, citeva serpentine si tufe de ienupar, merisor si afin cu jnepeni. Oare ce va fi prin nameti?
Abruptul vestic al Bucegilor

Citeva izvoare au format destula gheata exact pe traseul meu fapt ce presupune un mers mai atent. Profit ca nu este zapada mare si urc pe marcaj pe un virf mai abrupt denumit Piscul Lacului. Imi pare ciudat fiindca eu il ocoleam pe versantul sudic pe la niste izvoare iar acum am de urcat destul de abrupt. 

vedere spre Crai iar in stinga catre Muntii Iezer

Stinele sint de obicei mai departate fata de marcaj insa acum este una destul de aproape. La prima mea parcurgere(august 2002, solo) am fost muscat prin aceasta zona. Anul urmator, tot solitar, am reusit sa stapinesc dulaii, iar in iulie 2007 eram impreuna cu coechipierul si am putut trece mai usor. Oricum, dau nota 10 pentru curatenie si chiar aplicarea marcajului care acum dupa 11 ani prezinta siguranta in parcurgerea traseului de creasta.


Urmez o coama usor valurita care se pregateste sa urce pe vf Sintilia acum marcat cu indicator de metal, iar in trecut doar cu un par de lemn lasind turistul neexperimentat ori necunoscator sa ghiceasca unde este jonctiunea cu traseul ce coboara pe Plaiul Mindrului si satul Fundatica.

Hai ca pe vreme senina, urcarea directa chiar merita. Intr-un final ajung pe Vf Sintilia unde se zareste si poteca care-l ocoleste pe partea vestica.

Demult imi faceam probleme despre cum as traversa pe zapada acest munte al lui Ilie. Raspunsul? Urmind numai culmile.
coborire de pe Sintilia spre Nord

De linga micuta borna a virfului se coboara spre nord pe o panta accentuata. Oooh, si eu visam toamna trecuta sa merg cu bicicleta pe acest traseu...dar ar trebui sa uit aceasta idee. Buun, deci am inteles ca marcajele au fost refacute insa de citeva zile ma framinta un traseu nou pentru mine, acela prin CHEILE CROVULUI, marcat cu banda albastra care m-ar duce pe la jumatatea drumului de 10km dintre Fundatica si Podul Dimbovitei pe care nu mai fusesem de prin noiembrie 2014, cu jeepul, cind era mult noroi si putina zapada.
spre Vf Leaota

Sosesc la limita impadurita si ma hotarasc ca in bataia soarelui sa degust cite ceva calorii din rucsac, energie necesara pentru o noua explorare.
Pe vf Sintilia, vedere spre Sud

Ah ce placut sa lenevesti putin printre pomii impodobiti! Acum voi urma un drum de tractor ce conduce pe stinga culmii principale ce cade din Sintilia. Cele 2 marcaje se despart, iar banda albastra urca pe acel drum de tractor impadurit. Apoi incepe sa coboare in serpentine, care pot fi taiate. Se vede ca aici au fost ceva defrisari dar nu intens. Despre Cheile Crovului am citit putin de pe harta muntilor Leaota a lui Nicolae Popescu si Danut Calin. Formularea "Interzise iarna" ma duce cu gindul ca ori sint avalanse ori pot fi pasaje de catarat/descatarat. Plus un scurt reportaj MDITV al lui Marius Popescu care adauga ceva de prezenta ursilor. Mai baiete, te risti, asa singur? Hai ca mai sint citeva ore de lumina...Da-i la vale cu tupeu...si hop, intr-un luminis incep sa caut urmatorul marcaj. Mda, pe urmatorul pom la ceva distanta, usor pe stinga. Dar mai departe panta se accentueza iar ramasitele crengilor acopera solul demoralizind turistul sosit prima data pe aici. Dintr-un scoc fac o traversare spre dreapta unde mi se pare ca ar fi poteca. Nicio urma de marcaj.

Trackul gps mi-ar arata cu siguranta linia insa nu vreau sa deschid smartul, asa ca explorez, tot la vale pe malul drept cum se coboara. Destul de mult de coborit pina aud apa iar acolo fac stinga pina in firul Crovului. Gata apare marcajul aplicat ciudat fara o directie precisa. Ce a fost in capul celui cu pensula? Eu habar n-am! Insa acum apare o alta confuzie: daca marcajul vine din stinga? Atunci trebuie sa merg in directia de unde am venit? Ori e invers, asa cum am venit eu? Si pina la urma o dau la vale si in citiva metri banda albastra imi confirma traseul bun. Mai, dar citiva busteni doboriti de furtuna blocheaza calea....daca va fi asa pina la final? Si pe acolo vad prima miscare, un turist care-mi spune ca traseul nu prezinta obstacole.  Plec cintind de veselie" Este soare azi in viata mea" si muult mai jos intilnesc un grup numeros, apoi o familie cu un pici care-si doresc sa ajunga in Curmatura Fiarelor...Mmmm, aveti teluri serioase, abia sinteti la jumatea drumului prin Chei si este ora 13....
Spor sa aveti.
Muchia Zacotelor

Poteca traverseaza citeva vilcele pline cu grohotis cazut din Muchia Zacotelor apoi pe sub citiva pereti calcarosi si niste pesteri.
in Cheile Crovului

Pe final apar si trasee spituite, cu numele "Fete" si "Baieti" (rasisti fata de cei care se considera "neutrii") si dupa citeva minute pe urmele din zapada cazuta cu o zi un urma, ies la drumul forestier din Cheile formate de piriul Rudarita ce vin din Fundatica.

Este 13:45 si inca mai am cale lunga pina la Rucar.

Apar case, pensiuni, grajduri, cabane, masini, civilizatie, gater, alte chei, frigulet, rontait de macese si pe la ora 15 ajung la asfaltul Cimpulung-Brasov, punctul denumit Podu Dimbovitei.

De aici as putea sa intru la poalele Pietrei Craiului din Cheile Dimbovicioarei, insa s-ar duce definitiv planul mult visat.

Piei de aici gindule! Ai si obosit?

Hai inca 5km, urcare si coborire la Rucar si apoi te poti odihni. In definitiv pina acum, azi am mers in coborire vreo 22km.
Biserica ortodoxa Podu Dimbovitei

Trafic ca pentru Ziua Nationala a Romaniei, lumea in masini, la caldurica, iar eu cocosat de rucsac...Si inca mai vreau sa cumpar ceva merinde in Rucar. Mai am spatiu? Voi vedea de ce este in stare rucsacul de 75+20Litri. Hai in civilizatie, acolo unde lumea poarta masca si te privesc ciudat daca nu esti ca ei....Bun venit in societate. Alo, doamna, mai este covid?
vedere catre Podu Dimbovitei urcind spre Rucar


Ora 16 sosesc in Rucar si prima oprire este la un magazin. Hotarasc sa nu mai cumpar benzina fiindca am plecat cu 1,5Litri  iar pina acum nu am avut consum mare. Eh, pe la 16:30-16:45 cind incepea noaptea racoroasa pornesc in lungul Riului Riusor cu gindul de a urca pe Valea Lui Maldar. De la o casa umplu cu apa recipientul de 1L si continui usor cu gindul la un loc de bivuac. (in oct 2009 impreuna cu Darky am dormit sub podul de pe Str Andreias la iesirea din sat). Dintr-o data din sens invers, o masina se opreste linga mine. Facem cunostinta: este Claudiu si isi doreste sa afle povestea mea si sa ma cazeze...oh, nu te deranja...pina la urma in citeva minute ne imprietenim si sosim la casuta lui. Dintr-o data devin OM...caldura, apa calda, mincarica gustoasa, curent electric. Aflu multe povesti cu ursi si alte animale salbatice din zona.

La cina impreuna cu Claudiu si Diana

Urmeaza o noapte odihnitoare! Claudiu si Diana se dovedesc ca inima lor este schimbata de Dumnezeu, putini oameni ar lua de pe strada un aventurier. Dumnezeu sa va binecuvinteze.

Urmeaza o noapte rece, cu luna destul de plina si bruma groasa !

Albumul intregii ture https://photos.app.goo.gl/1Ut5htdkCfb544Xz8

Va urma partea 3

Pe crestele Carpatilor-Partea 1(Sinaia-Strunga)

Duminica 29 Noiembrie 2020, Ziua 1-2

 Lungime 19km(total 143km), Diferenta de nivel pozitiva 1560m

Lucrarea  intitulata "Pe Crestele Carpatilor" este un vis vechi de pe la 17 ani cind citeam carti cu tematica montana care relatau diverse ture/premiere ale oamenilor sau super-oamenilor si care m-au inspirat in a urma un drum tot mai lung al crestei principale a Carpatilor Meridionali.

Desigur ca pe timp de iarna, situatia, conditiile impuse vor amplifica problemele.  Dupa ce am fost respins de munte de 2 ori in Saua Strungii din Bucegi, aventuri in dec 2019 si feb 2020, pornesc hotarit la un drum de zeci de kilometri ori poate chiar sute. Asa cum un melc isi poarta casa in spinare, si eu voi fi nevoit sa iau in ghiozdan provizii si echipament care-mi vor fi de folos  de-a lungul multor zile.

Si dimineata pe la ora 7 pe cind inca nu se luminase bine, pornesc pe jos spre Gara de Vest din Ploiesti, pe un drum de vreo 2,5km. Oarecum grabit fiindca timpul e tirziu si e posibil sa pierd trenul. Dar ranita apasind pe umerii mei nepregatiti spune gindului meu sa renunt daca voi pierde trenul. Dimineata de azi este putin sub Zero grade fata de ziua de simbata cind un -7 a inghetat totul in jur.

Sinaia de sarbatoare

Reusesc a-mi lua un bilet cu 10,20Lei pina la Sinaia si sa sui in trenul regio unde ma regasesc cu citiva prieteni si frati de munte. Timpul trece repede si pe la 8:50 debarc in Sinaia, orasul regal pregatit de 1 Decembrie dar si de sarbatori.


O vreme calduta si uscata imi spune bun venit. Undeva pe scarile ce suie spre centru zaresc autobuzul care m-ar fi putut duce pentru 2 Lei pina mai sus de Peles. Eh, sint tinar asa ca dau din bascheti....adica din bocancii de 4 sezoane Garmont Epic, neavind la mine altceva. Este liniste si putina lume pe strazi iar oamenii intilniti ma privesc cam ciudat. Urmez citeva scurtaturi pentru a iesi linga Castelul Peles, apoi mai sus spre Valea pelesului si poteca pavata cu granit, banda albastra spre Stina Regala sau Poiana Stinii. Aproape de iesire in poiana este un izvor care stropeste bine insa reusesc sa umplu un bidon de 1L. Un sandvis imi mai da putere sa continui si deodata din padure apar 2 turisti in tricou in timp ce eu am cam toate hainele pe mine si chiar manusile. Mai departe ajuns pe drumul auto pietruit dau si de primul prospai de zapada inghetata. Urmeaza reintrarea in padure pe linga gardul de sirma ghimpata cu poteca usor deviata pentru ca angajatii PN Bucegi nu stiu sa intretina/curete un traseu. Citeva boscorodiri din partea mea atunci cind trebuie sa ma tirasc pe sub brazii cazuti in urma furtunilor. Undeva mai sus o pereche tinara ramine cam uimita de bagajul meu si ambitia mea crezind ca sint antrenat. Wow, nuuuuu, am doar rabdare pentru a urca. Pe unele zone zapada persista sub forma de gheata. Ies la soare dar si la vint, linga bancuta cu belvedere unde citiva turisti se ospateaza si relaxeaza la inaltime. Trag de mine stiind ca traseul de azi este destul de lung cu diferenta de nivel iar ziua scurta.

Rememorez tura in oct 2009 cind urcam pe aici cu Darky. Iarna este cam interzisa iesirea in platoul muntilor pe aceasta parte. Acum este ca si vara. Odata patruns pe zonele plate de la 2000m intilnesc zapada insa nu este nevoie de parazapezi. Rafale de vint prevestesc parca o furtuna. Intind pasul iar mintea deja imi fuge la experientele trecute, abandonul dupa 2-3 zile de stat in refugiul Strunga.


Zona Pietrei Arse este super aglomerata, masini si turisti din multe locuri ale tarii iar eu sint singurul care nu prea are ce cauta pe acolo, un om cocosat de un rucsac imens care da din miini si picioare. 

Acolo unde incepe soseaua este chiar un tir servind la adapostul unei mici terase cu generator electric. Este frig, oamenii zgribuliti danseaza sau tipa fiindca vintul este stapinul zonei.

Multi turisti fac celebra excursie la Babele, Sfinx si poate Monumentul de pe Caraiman. Trafic mare acum duminica. De aici as putea sa contui spre Pestera pe banda albastra insa imi pare prea monoton sa trec peste cele citeva vilcele ale lui Mos Butmaloi.
cale lunga spre Strunga

Asa ca ma las inca aproape 2km pina spre Saua Laptici de unde continui pe banda rosie spre Padina. Uff, e aiurea sa mergi pe asfaltul cu mult praf insa odata cu intrarea pe noul segment de al potecii imi mai reinvie pofta de traseu. Mai ales ca servesc repede un sandvisch. Sint uimit ca izvoarele sint inghetate insa sper sa am ceva apa in zona Padina. Traversez o padure cu probleme de sanatate si dupa vreo 1h si ceva pasesc iar pe soseaua Padina-Pestera apoi cobor la terasele si aglomeratia din Padina.  Este ora 15, trecute si destul de inorat iar eu obosit. Incerc sa rezist tentatiei de a dormi la stinele din Valea Colti si sa duc traseul pina l refugiu.

Ultime grupuri de turisti sint curioase de directia mea...apoi merg pina se intuneca. Care-i mirarea? Chiar nu socotiti ca mai am 30min pina la adapost? Cum ar fi sa continui si sa dorm aiurea pe traseu?


Gindul meu se duce la o sursa de apa, la topit zapada insa cineva imi confirma ca ar fi zapada suficienta in Strunga. Hai, Hikere, inca un stilp indicator si inca unul, ca poti sa ajungi pe lumina. Uraaaa, pe la 16:45 imi descarc bagajul la refugiu! Urmeaza sa umplu cu zapada o punga si sa intru in contact cu familia. Este ceata si un inceput de viscol circa 50m mai sus in Strunga. Destul de periculos, pericol de ratacire.

Urmeaza hidratare cu supa si aranjarea patului. In adapost este dezinfectant si ceva provizii. Alarma pentru dimineata ar trebui sa sune pe la 5:45 insa viscolul de acum nu prevesteste nimic bun. Hai la somn....

Luni, 30 noiembrie 2020

Dimineata pe intuneric ies afara. Nimic bun, ceata, vint, -8*C si cam totul alb dar in strat subtire. Se pare ca voi fi blocat aici in refugiu. Nu sint prea trist fiindca am oarece conditii si provizii, iar arzatorul lucreaza normal. Intru iar la somn in camera unde apa din ibric a facut putina gheata, iar termometrul indica spre -3*C crescind usor atunci cind incep a gati micul dejun.

refugiul Strunga

Spre miezul zilei aud primele voci. Sint 4 turisti sositi din Moieciu peste vf Bucsa...nu imi vine sa cred ca cineva merge pe o astfel de vreme. Wow..dupa o pauza la caldurica, inainte de plecarea lor, soseste un grup numeros, un fel de alergatori in adidasi si colanti, oameni cam inghetati. Primesc indicatii si pornesc catre Refugiul Batrina.

Brrr, nu as face asa ceva pe vremea asta. Nu prea tirziu, vin alte grupuri si din intimplare si greseala cineva trage zavorul usii, inchizind deci usa, blocindu-ma. Eu stau linistt in sac, stiind ca am oblonul geamului deschis. Urmatorul grup care vine din Canionul Horoabei imi spune cum a gasit usa. Ha, ha...as fi ramas captiv! Oamenii tineri invelesesc si incalzesc locul....Un alt grupulet de 4 pers imi lasa o para imensa. Hai ca ziua trece destul de repede! Poate ca dimineata voi continua, iar cineva imi spune ca vremea insorita dar geroasa este pe drum, planuita pentru ziua urmatoare.


Iata si masa de seara, niste paste fainoase spiralate cu brinza si sos de rosii! Vremea continua cu vinticel si ceata iar din Strunga transmit acelasi mesaj: n-am plecat mai departe. Sint usor crispat, enervat ca vremea ma blocheaza aici. Urmeaza o noapte geroasa afara cu +28*C in sacul de dormit. Lumina din refugiu si incarcatorul ridica moralul, chiar daca doar vechiul telefon Sony Ericson reuseste sa se reincarce. Noapte buna! Si... vom vedea ce imi va aduce ziua urmatoare de 1 decembrie!

Albumul intregii ture https://photos.app.goo.gl/1Ut5htdkCfb544Xz8

va urma Partea 2

marți, 21 iulie 2020

MTB Sinaia-Omu-Strunga-Bran-Predeal

Ueeee, se vor alinia astrele si pentru mine? Nu am mai iesit demult si pindesc vremea si timpul liber de aproape 4 saptamini. Ploaia trebuie sa lipseasca cu desavirsire.
Si marti 21 iulie 2020 se anunta senin. Gata , presiune in roti si hai la drum.
Luni 20 iulie ora 21:45 regiocalatori, 9,10 Lei un bilet pina in Sinaia Sud cu bicicleta demontata. Tren aproape pustiu.
23:00 cu bicicleta pregatita, vesta si licurici pornesc spre Cartierul Izvorul apoi soseaua nationala spre Tirgoviste.
km 7, ora 00
Foarte rar trec masini si odata cu intrarea in padure si intunericul ma gindesc la El Chupacabra...si poate vreun blanos. De obicei oamenii se gindesc la urs cind spun de mers noaptea.De aici inainte va fi trafic tot mai slab, poate deloc spre Dichiu. In urma cu 3 ani stiu ca am atipit vreo 30min in acest loc. Acum desi nu am reusit sa dorm acasa mai mult de un ceas, nu resimt oboseala. Pornesc tinereste spre Cuibu Dorului si imediat sesizez o multime de arbori doboriti.., Intr-un fel ideea a fost de a urca noaptea pentru a scapa de peisajul cu padurea doborita.
Hai, hai si ma afund tot mai mult in bezna padurii. La Cuibul Dorului ma opresc la un mic izvoras unde alimentez bidoanele(2,5L, foarte mult pentru o zi racoroasa). O singura luminita la cabana si nicio vietate. Dupa o ciocolata si biscuite continui drumul.  La fiecare curba, indicatoarele parca au ochi.......animalele salbatice se ascund de mine. Cita liniste si ce imensitate de cer senin, instelat mi se arata prin deschizatura soselei care pare un tunel. Vreo 3 masini vin din sens opus. Ma intreb ce au gindit acei soferi la intilnirea cu un biciclist la ora 2 dimineata....amuzant. Se zaresc multime de luminite, Ploiesti si pina la Tirgoviste. La limita judetelor am o perspectiva larga! De aici in sus, padurea dispare si face loc etajului subalpin. Incep sa latre niste ciini de pe la stina... Deodata apare o cruce imensa si luminata. Este Crucea de pe Dichiu sau a Paduchiosului. Poposesc la intersectia drumurilor si cred ca voi atipi aici dupa ce maninc.
Divhiu, 1600m, ora 2, km 15
Insa frigul ma impinge de la spate sa continui imbracat cu tot ce am inclusiv fular si manusi. In zona Cantonului Pastoral Pajistea Alpina sint latrat de ciini dar nu prea periculosi. Prefer sa merg pe linga bicicleta si sa vorbesc cu ei iar mai departe aud niste nechezaturi de ..magarusi!
Ora 4 AM Bariera Piatra Arsa, km 24, 1930m. Aici as mai fi stat sa dorm insa frigul ma zoreste la mers, cu ideea ca voi merge pe linga bicicleta oa parte din drumul bolovanos spre Babele pina se va lumina. O masina vine si se opreste. Pasagerii nu pornesc la drum. Parca-i pacat de bicicleta sa nu o folosesc, asa ca urc pe cal si dau la pedale pe solul bine inmuiat de ploaia cazuta cu citeva ore inainte.
Crucea Eroilor ora 4:58
In zare apare Crucea Eroilor si valurile de nori ce acopar Muntii Baiului. Nu e timp de stat, Sint pe drum de 6 ore si mai am de urcat destul pina la Omu.
Incepe sa se vada platoul muntilor. Cita liniste! Totusi imi pare o vreme ciudata cu plafonul de nori coborit. Sint curios cum va fi vremea peste zi. Acum este bine fiindca pot merge fara lanterna.
5:32 vedere spre Baiului peste V Jepilor
Razboiul dintre noapte si zi, rasaritul inca-i departe. Tot mai aproape de Babele si inca nu sint hotarit pe ce traseu voi continua...pe la Sfinx sau pe drum? Gindul imi zboara la un soare caldut si somn pe pajiste insa e cale lunga, fara odihna in aceasta tura. Finalmente aleg sa ocolesc Sfinxul si cabana pe partea dreapta si la fiecare pas atept sa fiu latrat de ciinii de pe la Floarea de Colt, ai lui Gina si Ginel. Probabil ca in aceste vremuri au coborit si ei! Drumul este foarte rupt si stratul nisipos moale de la ploile trecute. La baza Babei Mari ma opresc sa-mi trag sufletul. E foarte greu la deal in portiunile de push bike dar alternez cu  pedalat domol. Este liniste la Baza Salvamont, cei care nu aud bataia in geam la miezul noptii, in timp ce Cabana Babele nu ofera cazare. Oameni care te lasa afara sa ingheti. Buun, urmeaza sirul pilonilor spre Cerdac, pe linga conducta de gaze si traversind 2-3 sistoace prin zone nisipoase.
Coltii Obirsiei, ora 6:09
Spre surprinderea mea, zona inalta este acoperita de neguri si ceata.
Totusi releul Costila se lasa vazut si neinvins. Citeva clipe zaresc chiar Azuga, Predeal si Piatra Mare.
km 31, ora 6:38
Urc impingind bicicleta pina la Container unde este si tractorul senileta. Sint tot mai ametit si tocmai ca in fata am de trecut pe Brina de sub Cerdac, sector ingust si cu prapastie.
Cerdacul
Din pacate din cauza oboselii, a  bicicletei si a bagajului, nu pot risca sa pedalez prea mult pe aici. Pe aici se vad urmele oilor, un gest nesabuit, care provoaca eroziunea. In citeva minute, in Saua Vaii Cerbului ma retrag din calea vintului si reusesc sa ma alimentez. Dintr-o data imi recapat energie cit sa contui pe sub Bucura si pina la Omu. Liniste deplina. Nu-mi ramine decit sa imping bicicleta fiindca drumul este prea bolovanos. Peste tot ceata insa traseul este clar. Undeva pe dreapta vad intrarea in poteca vaii cerbului apoi cotesc stinga si poposesc la Virful Omu.
km 33, ora 8
Cabana e inchisa, probabil din cauza covidului. Este frigut si vinticel si momentele fara ceata sint reduse la citeva secunde.
Am prins aripi...energie!
Pina termin sedintele foto si circuitul in jurul cabanei trec vreo 20min. Timpul trece si desi este ora 8 ma si gindesc ca nu voi prinde trenul de 20:40 din Predeal. 
8:20 Cerdacul si Bucura
Hai, hai la pedalat pe partea vestica a Bucurei peste prastia Vaii Gaura!
Si de aici urmez drumul pe linga vf Gavanele, o poteca prapastioasa apoi pe deasupra Vaii Ialomitei, a Obirsiei, intru pe urcusul Doamnelor.
Valea Obirsiei
Aici, in plina ceata, ma cuprinde un gind....sa merg catre Babele si sa dau vina pe vreme, ca este ceata si nu are rost sa merg catre Saua Strunga. Adidasii sint deja uzi de la roua si ploaia cazuta, oare sa merg spre Sinaia? Ce ma impiedica sa continui proiectul? Am uitat de vremea urita? Oare 5 ani de aminari si asteptari nu au fost suficienti? Nu-mi va parea rau? Cealalta parte din mine spune ca stiu deja traseul, l-am parcurs cu bicicleta  si pe vremea asta nu are rost sa continui.
vf Doamnele 9:26
Si tot soptind, ma trezesc pe vf Doamnele la 2400m unde primesc o pauza cu ciocolata si biscuiti. Visez inca la o pauza de somn, poate in ref Batrina insa coborirea prin pasunea denivelata comporta o atentie deosebita. Tocmai ca eu acum nu ma pot controla iar coborirea este periculoasa in aceste clipe de oboseala. Nu  pot sincroniza frinele si pozitia pe bicicleta. Parca totul imi sta in cale. Deodata ma trezesc in santz, mai bine zis am frinat cum nu trebuie si bicicleta a venit peste mine cu rotile in sus si pusa pe sa si ghidon.
9:55 spre Gutanu
Ma vedeam cu pinioanele infipte in gamba insa am scapat fara nimic iar palaria de soare m-a protejat de minune 😃 In departare se aud oile, sper sa nu dau in nas cu dulaii si sa-mi folosesc armele in starea de oboseala. Un politist m-ar amenda daca mi-ar vedea stilul zig-zag de a merge.
10:14 intru in Jnepenii de pe Gutanu
Hai, uite jnepenii, un ultim efort pina la ref Batrina apoi odihna! Poteca ingusta nu permite pedalare sau macar impinsul bicicletei iar singura varianta este ridicarea calului pe roata din spate si apoi push bike. Deodata primesc un telefon si profit de ocazie pt o pauza.
10:30 Gutanu
Crengile actioneaza ca niste tentacule de caracatita vrind sa se infiga in spitele bicicletei.
10:50 Refugiul Batrina, km 38
Gata, vad refugiul si la iesire din jnepeni vreo 6-8 dulai s-au speriat de mine, eu de ei, caut fluierul la git insa ciobanul sare si cu o vorba ii potoleste. Nu stiu unde-i sint oile insa stina lui este sub poteca care trece pe sub Coltii Tapului imediat dupa Saua Horoabei. Pina la urma, racoarea refugiului parca imi face un vint sa continui traseul dar si gindul ca oile s-ar putea intoarce spre stina si astfel profit ca traseul este liber de dulai.
11:26 Avenul Tapului
Cobor la obirsia Vaii Horoaba si undeva  intre jnepeni se afla Avenul din Coltii Tapului, 79m. Un mic izvoras deserveste stina unde vor veni oile ciobanului intilnit. Spre Strunga, urmeaza si un scurt impins printre pietre. Iarna trecuta pe ceata si zapada am parcurs in 2h intre cele 2 refugii. Coborirea spre refugiu o fac pe picioare.
Saua Strunga, km 43, ora 12:07
Iata undeva pe vf Strunga este o turma de oi care paste linistita. Gata, ma intind pe un bustean pe post de canapea. Incerc sa adorm insa vintul rece ma trimite sa stau in refugiu. Acolo la adapost incep sa maninc si treptat somnul fuge si energia se trezeste inlauntrul meu. Aveam optiune sa cobor spre Padina si Sinaia insa deodata prind aripi.
Hai mai departe spre tara Branului! Imi iau ramas bun de la Refugiul Strunga care m-a primit in iarna trecuta de 2 ori cite 1-2 nopti in asteptarea unei ferestre bune, mai senine.
La ora 13  imping bicicleta catre Saua Strungii, poarta care permite trecerea spre abruptul vestic al Bucegilor. Deodata aud clopotelul oilor care stau la rumegat la adapost de vint. Stop baiete!!! Nu alerga, ciinii se pot alerta in defavoarea mea.
Si merg vreo 200m pe grohotis pina ies din raza de actiune a dulailor. Este o zona primitoare cu citeva izvoare iara eu cad 2L tocmai de la Cuibul Dorului, dar azi nu a fost asa cald. Aceasta zona este cunoscuta pentru Miscarea luptatorilor anticomunisti.
Valea Bingaleasa
Iata jos este Valea Bingaleasa si Moieciul de Sus. Poteca ingusta serpuieste  paralel cu abruptul indreptinde-se catre Poiana Gutanu, un sir de mici poienite. In multe locuri vacutele pasc si ele verdele crud.
Hey, buna ziua! Urmeaza o discutie cu un grup care tocmai a urcat pe crucea rosie din V Bingaleasa. Ii indrum sa faca circuitul prin Casa Gutanu. Sint destul de obositi oamenii si ii incurajez ca eu vin din Sinaia si merg spre Predeal. Putin mai jos un localnic calareste un cal dolofan si insoteste vreo 4 turisti care fotografiaza fiecare unghi. Spre Poiana un alt grup numeros, vreo 10 persoane, se plimba prin zona.
Muntii Leaota
O ultima vedere catre dealurile inalte ale Leaotei apoi intru in zona padurii. Este cald si insfirsit mai scot 2 bluze de pe mine, a sosit vara!
14:11 sub Batrina
Iata in apropiere este coborirea care vine de la ref Batrina.
14:20 km 47 Cabana Gutanu
Usor ma apropii de Cabana Gutanu, abandonata, la km 47, 1450m unde niste copii dintr-o tabara sint sositi aici sa se zbenguiasca!
valea Gaura
Un usor deal de urcat apoi este zona de usor downhill, cu ceva pomi doboriti si ferestre spre munti si zona Vaii Gaura.
Dintr-o data intr-o poiana departata apar alte vaci. Intrebare: unde dorm, cum sint mulse? Undeva mai jos banda rosie se lasa la drepta pe un culoar ingust al padurii.
Aici este o bifurcatie nemarcata pe care vroiam sa o cobor  pina in Moieciu de Jos insa ramine pt alta data(km 51, 1200m alt). Dupa coborirea pe culoar timp de vreo 30-40min sosesc pe V Simon la asfalt, km 53, 15:30. Am terminat cu bolovanisurile, ma felicit, bicicleta a rezistat iar acum rasuflu usurat.
Putina pauza in V Simon
Probabil ca ma voi odihni in mers insa bag de seama ca noul segment propus Risnov-Diham-Busteni va fi taiat de pe lista mea de azi. Este tot mai cald insa daca prind viteza si leg bine palaria de soare este totul ok.
Drumul este in lucru, fapt ce ma face ca la semafoare sa admir putin pensiunile goale pe vreme de covid.
Bran, 16:10, km 60
Visam sa degust ceva la Bran insa profit de elanul prins pentru a ma apropia de Risnov. Branul miroase a tei inflorit si e placut nefiind prea aglomerat, turisti romani, moldoveni si ceva polonezi. Soseaua este recent modernizata si mai rau, e marginita de santuri adinci de 1m, pericol de cadere.
Iata ca transportatorii de lemne nu sau oprit iar unul suparat ca il fotografiez ma claxoneaza si urla ceva din cabina lui.
Grinele inalte si uscate isi asteapta combinele pe o parte iar pe cealalta este lanul verde cu cartofi.
Risnov, ora 17, km  71
Traficul este redus ceea ce ma avantajeaza. Urmeaza ultimul urcus spre Predeal, ultima piatra de incercare, vreo 25km. Aici a inceput autostrada Cristian-Predeal si pina acum s-a construit sensul giratoriu la intersectia cu DN. Hai la deal...si dupa bif cu cheile Risnoavei decid sa poposesc la o gustare. Apoi tot la deal la intrecere cu cite un tir in curbele strinse. La Motelul Cerbul inainte de Piriul Rece gasesc un izvor amenajat, o binecuvintata apa rece. Urmeaza ultimele 2-3 curbe in urcare apoi Pasul Risnoava si o coborire pe la Sanatoriul de Nevroze Predeal. Dupa inca vreo 20min sosesc la ora 20 in Gara Predeal, km 93, dupa aproape 3000m urcati pe bicicleta sau pe linga ea. Oboseala o simt doar din punct de vedere al somnului. Nici vorba de sindromul iliotibial la genunchiul sting...
Am reusit...21h cu 5  ore mai mult fata de 2015 cind am folosit o bicicleta superioara, rucsac mai usor si noapte odihnita.
Traseul Endomondo este aici https://www.endomondo.com/users/14038531/workouts/1577254683
 Albumul este aici:
https://photos.app.goo.gl/S4ZJbeH7imu48Yf56,