Costila-Galbenele, integrala de vara

Miercuri 6 septembrie 2018
sosim pe la ora 16 in Busteni, mincam si mergem in Cariera din Poiana Tapului. Sint doar eu cu George si pe o vreme instabila reusim sa intindem coarda mea Beal din 2009.
Propun sa incep cu ceva tare, adica plimbarea obisnuita in Dexter grad 6 pe care George mi-o refuza chiar in mansa.

Pun coarda in veriga rapida si cobor salam. Recuperam sfoara si incepe burnita. Propun sa mai asteptam si iata ca in vreo 30min ne vedem in Tuiti grad 5- pe care exerseaza si George de 2 ori.

Presati de alta repriza de ploaie marunta, fortez in alt traseu frumos, linga Dexter, cred ca ii spune Chick sau Cow(unul din ele) oricum cu o cotatie de 5+.

Din top apuc sa cobor salam si sa mergem jos la drum. Hai ca se intuneca, iar Dan, coechipierul 3 de mine, deja a sosit in Busteni.
Vremea pentru ziua urmatoare se anunta cu vint si racoare si zero precipitatii. Lasam sprayul si alifia de soare acasa!
Joi 6 septembrie 2018
5AM ma trezesc si dau o fuga afara. Seara si noaptea trecuta a cam plouat. Acum vad 2 stelute. Intru si vad ca baietii sint treji aproape cu ceaiul in ceasca. Servesc lapte cu cereale, aranjam bagajele, arunc ceva mai multa mincare in rucsac si la 6 plecam spre Caminul Alpin. Picura si sintem nevoiti sa urcam o parte in jachete. E inca intuneric dar lanternele ne vor fi de folos timp de vreo 40min.

Dupa 1h50min poposim la refugiul Costila unde servim micul dejun 2. Trebuie...mai sus nu ne permitem.

Mincam acum fiindca nu stim cind vom cobori. Punem hamurile si plecam spre Coama cu Jnepeni dinspre V Galbenele.

Crengile au inca apa si sint nevoit sa mai scutur inainte sa trec. Trecerea spre Galbenele nu este prea usoara, o prima treapta este cu pamint moale

Urcarea pe sub peretele de acces la Pintenul Costilei este anevoioasa mai ales pe stinca uda.
Urcam fiecare cum poate, mai pisiceste si regrupam la ultima zada solida de unde se poate urca asigurat. De fapt Dan, cel care ma fileaza, nu se mai asigura desi ma intreaba. George, furat de panta mai domoala a pintenului, a crezut ca vom urca la liber.
Si gata, pornesc legat cu 2 corzi, glbena George si albastru Dan Oancea.
Schita lui Mihai Daitoiu indica LC1 ca pt 25m, grad 4, pe mai multe ancore. Am parcars iarna Pintenul si intotdeauna nu ne-a ajuns 50m. Ancore sint, doar ca de data asta nu le-am vazut de prima data. Asigur la o zada mica si apoi mult mai sus gasesc un piton. Dupa vreo 50m sosesc la o ancora exact inainte de jnepeni si diedrul de sub Pinten. Dupa inca vreo 4m ma leg de niste crengi si regrupez. ii chem pe rind si pe tovarasii de coarda.

Statiile walkie talkie isi fac treaba.

Iata si echipa cu condamnatilor in regruparea 1!
LC2 conform schita grad 5+ cu 20m, traversare. Cunosc, am facut de 3 ori iarna pasajul. Pornesc barbateste, ma opintesc putin in traversare, parca nu imi dau seama cum am reusit la coltari si pioleti pe aici, bag miinile in fisuri, fac chei, aderenta la bocanci si tzopai in regruparea din 2 pitoane cu cordeline. Anunt comenzile prin statii, trag de corzi, blochez una si il filez pe George apoi pe Dan.

Vintul bate zdravan.
LC 3 , grad 1, vreo 60m dupa schita. Stringem corzile si mergem la coarda scurta mai departe pe zona friabila ce a fost afectata de prabusirea din 2010.

Zona e schimbata fata de iarna. Avansam pina la ciotul de unde am rapelat in iarna cu Cornel Sain. Caut cu ochii ancorele batute de Dan Vasilescu si le gasesc putin mai sus. Ma leg din nou si pornesc in sus pe o diretissima care se dovedeste grea. Zaresc la stinga un piton cu cordelina veche spre care traversez. Citeva picaturi de ploaie, de fapt o usoara burnita, imi retrag elanul si sint gata sa-mi anunt coechipierii despre o posibila retragere in viitorul apropiat. Imi spun ca ar trebui sa cataram si pe stinca uda, atit cit e posibil. Hai Dane, esti in forma buna...
LC4 are 55m grad4. Merg intins, pitoane rare, dar suficiente acum vara. Regrupez la o radacina solida. Ajunsi toti aici, pornesc mai sus si in citiva metri zaresc o platforma larga cu ancore si pitoane. Clar, aici este regruparea, asa ca imi chem fuga coechipierii exact sub intrarea in Domn Profesor.

LC5 care iese in creasta, 40m, grad 4+ conform schita. Pitoane bune, miscari lejere si sigure pina la ancora cu clapeta, celebra pentru retragerile din Peretele Costilei. Sint lovit iar de rafalele de vint.
Oare cum vom gestiona corzile usoare prin vint?
 Pe George il trimit la 2m mai sus intr-o ancora chimica iar pe Dan il regrupez in acelasi loc cu mine.

LC6, are 60m si grad 1 conform schita.
Aici gresim putin si pierdem timp, in sensul ca plec cap de coarda pe teren usor pina realizez ca este bulevard si strig sa imi lase corzile libere.

Mergem prin jnepeni si brine de iarba pina la urmatorul pasaj vertical unde este o ancora.
LC 7, grad 5+, vreo 30m, incepe o catarare interactiva, tot la bocanci, pe o fisura draguta si asigurata exact unde as avea eu nevoie. Sosesc pe o brina unde este amplasata o ancora. Nu ma opresc si continui. Doar ca semicorzile vin tot mai greu ceea ce imi ridica la maxim efortul depus.
LC8 grad 6+, vreo 25m, urca o fisura unde trag salbatic de corzi. Abia astept sa regrupez pentru o pauza meritata. George vine foarte incet, ramine in coarda mult timp, il aud suflind si aproape cade in regrupare. Ii spun ca a fost pasajul cel mai greu si il las la relaxare.

LC 9, 35m, grad 5. Zaresc la stinga un piton in care asigur. De acolo ma inscriu pe o fisura deschisa formata de un colt de stinca puternic fisurat. Sint ingrijorat mai ales ca mintea imi fuge la recenta prabusire din Peretele Vulturilor. Colegii de coarda stau asigurati exact sub acest bolovan imens. Daca as vedea urmatorul piton as sti sigur ca pe aici e linia traseului. Aleg sa cobor si sa citim schita. O avem si in telefon. Incerc sa merg pe o brina situata pe stinga dar dedesubt se afla peretele Costilei, amenintator. Revin in regrupare unde zaresc un piton batut in dreapta. Pornesc acolo dar mai sus iar nimic asa ca revin in regrupare si in impas... ne riscam baieti? Pleaca coltul sau nu pleaca?
Gata, sint hotarit sa incerc iar pe partea stinga a coltului. Pasajul nu e greu deloc doar ca acest colt este desprins de perete si se vede pe sub el, iar coechipierii sint ancorati exact sub el. Urc ca pe oua...Asigur apoi fac o traversare la stinga conform schitei. Urmeaza o fata cazuta unde un piton se misca de nebun. Stau agatat in mina stinga si incerc sa il bat cu ciocanul. Nu stiu daca e strimbat in fisura dar dau cit pot in el. Putin mai sus asigur in alt piton mai bun apoi urc pe un diedru unde asigur intermediar de un coltisor care se misca. Regrupez si obosit la cit am tras de corzi incep sa imi filez secunzii.
LC 10 ar avea vreo 50m cu grad 3 si 2, prin ceva vegetatie. Merg destul de repede.

LC 11 grad 5+, 25m, urc atent si ma blochez sub un bolovan unde ma asigur intr-un piton. Mai sus nu pare a fi traseul asa ca linia trebuie sa fie pe dreapta. Intind mina si ma asigur in alt piton aflat in partea dreapta a coltului. Las doar o semicoarda prinsa in pitonul de jos si alta coarda in urmatorul. Totusi corzile freaca si duc o lupta grea pina in regrupare.
LC 12, grad 2, vreo 35m, urc pe brine de iarba mai abrupte, si reusesc sa asigur in vreo 2 pitoane.

Coarda ar mai fi dar am banuaiala ca trebuie facute niste traversari spre stinga. Regrupez si pe George il las mai jos de un hornulet. Pe Dan il asigur in statia mea, e pitoane solidarizate de anoul meu insa mai la dreapta sint si 2 ancore.

LC 13 grad 5, 30m, traversez la stinga conform pozei de mai sus si merg pe un prag apoi ies in creasta unde dau de o ancora si cutia cu impresii. Pentru a nu risca frecarea sforilor, imi chem secunzii. Intre timp imi scriu si eu mesajul. Creasta a luat sfirsit, partea tehnica. Urmeaza vreo 300m inceputul fiind prin jnepeni pe o panta mai abrupta. Inca sintem legati. E tirziu si merg cit se poate de repede. Regrupez la niste radacini. Mai facem inca o lungime pe lumina, pina la o radacina de jneapan. De aici in sus il las pe Dan sa mearga tragind o semicoarda. Eu string cealalta sfoara si merg in tandem cu George. Aprindem frontalele. Dan striga sa ne dezlegam dar insist sa fileze coarda macar sa nu ne impiedicam. Este foarte greu sa ne dam seama daca am iesit in Briul Mare al Costilei. Este o brina mica la dreapta....nu cred ca este iesirea din Hornul Coamei. Continuam inca o lungime legati urcind la aderenta pe o fata cazuta. Eu inchei plutonul. De undeva de sus Dan ne striga clar sa mergem nelegati tot in sus. Luminile din valea Prahovei arata perfect, dar cine are timp sa le vada?
Sosim la o brina larga unde facem stinga gindind ca am intersectat BMC. Terenul e usor insa dupa scurt timp intram iar in partea finala a crestei Costila-Galbenele pe care mai mergem citeva minute pina zarim la lumina frontalelor o momiie. Aha, acum sintem pe BMC si luam decizia unanima de a cauta noaptea iesirea prin Gelepeanu. Facem stinga si urmam poteca lejera. Trecem peste niste vilcele ale Costilei si Lespezilor apoi observam celebrul Horn Gelepeanu! In citeva minute iesim in Platoul Bucegi dar in plina ceata! In aprilie 2010 am parcurs H Gelepeanu si inca stiu directia generala. In citeva sute de metri sosim la gardul releului Costila. Intre timp trimit un mesaj unui salvamontist cu speranta ca vom primi gazduire la Salvamont Babele. Aproape de miezul noptii sosim la Salvamont, lumina este aprinsa dar nu ne raspunde nimeni. Plecam spre cabana Babele unde stiam ca nu prea vor turisti. Si mi se confirma...nici la Babele nu sintem primiti asa ca ne vom ghemui pe trepte. Mincam ce mai am eu prin rucsac si incercam sa ne conservam caldura.
Vineri 7 septembrie 2018
~6:20 ma trezesc ... baietii si-ar dori sa coboare cu telecabina. Sintem inghetati si pe fetele noastre nu se poate citi bucuria ascensiunii de ieri.

Eu sint pentru continuare per-pedes. Si...in citeva minute sint urmat  de Dan si George.

Pina la fosta Cabana Caraiman ne incalzim.

Coborim Jepii Mici pe linga zecile de capre iar mult in aval ne intersectam cu primii turisti.
pe la ora 9 sosim in Busteni. Nu, nu ma simt mai barbat dupa experienta de ieri. Ne-am implinit un vis....

Paciu, in oct 2004 ne-am impotmolit prin Valea Galbenele . Ulterior mi-am dat seama ca nu eram pregatiti pentru o asemenea creasta clasica.
Dan Oancea, impreuna ne-am masurat fortele de 3 ori cu iarna din Costila. Impreuna am reusit. Dumnezeu ne-a dat vreme buna...
George Dogaru, te-am obosit, te-am luat prin surprindere, ai putut! Multumesc pentru sustinerea ta. O aventura pentru tine, sper sa continuam astfel de trasee.
Un traseu frumos, bine asigurat pentru catarare de vara, oricind as reveni.

Album foto: https://photos.app.goo.gl/vvEUXf1iycrTXYRK9
ECHIPAMENT folosit: 2 semicorzi de 60, hamuri, dispozitiv de rapel/filat si casti pentru fiecare. 15 bucle expresuri, 4 anouri pt zelb si regrupari, 1 ciocan. Am avut dar nu am folosit: 3 pitoane, frienduri, papuci.

In Malin si Costila

Este vorba de partea 1 si 2, pe o vreme nu prea agreabila de facut creste la peste 2000.
Vineri, 9 feb 2018
Sosim la ivirea zorilor si parcam linga celebrul Camin Alpin. Pina pregatim rucsacii se face ora 8. Muntii nu se vad dar pornim cu incredere pe Munticel unde zapada porneste in strat continuu de la troita/Garderoba unde ne oprim 2min. Urmele sint inghetate ceea ce ne ajuta usor la inaintare. Trecem firele Costilei si Galbenele apoi datorita viscolului poteca din Poiana Costilei dispare. Mergem pe linga padurea din dreapta si prindem Vilcelul poienitei. Merge de un sandvish si shaorma apoi mai sus la spart urme pe panta maricica.
10:30 pornim.

Urcusul este parca nesfirsit dar finalmente la 12:30 montam rapelul pe Hornul Pamintos.

Valea este in rafale de viscol si vizibilitate scazuta. Stringem cordelina si plecam la deal.

Saritoarea Mare o urcam pe dreapta pe linga cablu si o cordelina.

Inainte de iesirea in Amfiteatru facem dreapta pe un vilcel infundat bine cu zapada dar tai transee adinci. La final fac stinga si ajutat de niste jnepeni ies pe un prag.

Aici facem o sedinta. Este ora 15 si ar mai fi inca o ora pina la baza Crestei Malinului.

Este tirziu si trebuie sa ne vedem lungul nasului. Coborim linistiti si la 16:20 ne dezechipam in saua Hornului Pamintos. Ascensiunea hornului pune singele in miscare, pasajele nu sint prea usurele.

Hotarim sa ascundem echipamentul tehnic la Masuratoarea Ursilor fiindca vom reveni in citeva ore dupa cina.
La 9 seara, cu burta plina ar trebui sa pornim spre refugiul Costila. Dar, o lasam pe a 2 a zi...asa ca dormim in masina.
Partea 2
10 februarie, ora 3:30 alarma suna. Trebuie sa fac ceai pentru termos si sa ne echipam. Sint vreo -2*C. Mincam si ne hidratam apoi la 5 la lumina lanternelor  pornim spre refugiu. Recuperam corzile si celelalte fiare si urcam. Sintem plcut surprinsi a vedea in soare peretele Vulturilor. De acolo pina la refugiu nu mai este mult.

Sintem singurii si pun repede de topit zapada pentru o supa la ora 8. Dupa ora 9 soseste Cornel Sain si Andrei H. Eu cu Dan plecam mai inainte spre Saua de sub Pintenul Costilei.

Transeele sapate de salvamont cu ocazia avalansei provocate de un alpinist, au fost acoperite. Inainte de Crucea Metalica facem dreapta apoi mergem pe sub un peretel si urcam spre fetele stincoase de sub Pinten.

Toata zona e acoperita cu zapada stabila sudata de stinca. Pina la intrarea in Pinten si legarea in coarda facem 1h. La ora 11 ne legam in coarda.

Cornel il invita pe Andrei sa deschida traseul.

eu in stinga si Sainu mai jos dreapta

Toate ancorele sint ascunse, asa ca ne folosim de o zada subtire pt a asigura o bucla pe toata lungimea intinsa de 60m.

Regrupez intermediar la o radacina apoi dupa vreo 8m sosesc la un cornier cu inel.
Pornesc cap mai departe pe sub Pintenul Costilei.
Pitoane sint suficiente, iar pitonul batut de mine intr-o fisura de la jumatatea traversarii este intact.
Cobor in fisura greoi datorita rucsacului si a batului de schi care sta pe dreapta.
Comunicarea este grea si regret ca nu am luat walkie talkie.

De asemenea cu bucle scurte coarda vine mai greu si este treaba de baieti sa tragi o coarda care freaca prin toate carabele.

Iesirea din fisura este ciudata. Ori iesi, ori PICI!
Si poti pica in pitonul meu. Andrei a coborit pina la baza stincii evitnd sa mearga pe burta.
Bun asa cind ai coarda deasupra ta.

Doi bolovani incastrati firav stau acolo de multi ani.
Nu vreau sa ii ating asa ca voi cauta sa blochez pioletul in fisura.
Spre deosebire de alti ani, acum nu mai asigur vreun friend.

Ura, am trecut repede. Imi arunc ochii repede catre creasta sa vad unde este echipa 1. Cornel a pornit cap spre lungimea care iese in Creasta.





La ora 13 imi soseste si coechipierul vesel si grabit incercind parca sa alerge dupa Cornel si Andrei care acum dezgroapa lungimea de sub tavanele de Argint.

Stringem coarda si ne dezlegam. Dan porneste pe urme si este hotarit sa continuam. Ma cam abtin deorece ar mai fi inca 13 lungimi, primele dificile apoi celelalte neasigurate de grad 2. Brrr. Noi am facut aproape 1h pe lungime, dar daca am stabili niste reguli, sigur putem reduce.

Cert este ca eu primesc materialele in regrupare si pornesc imediat. In cazul de fata nu as vrea sa continuam.

sus la rapel

Mergem pina la intersectia cu Florile de Colt si vedem cum baietii incep retragerea. Cornel ne intreaba daca vrem sa continuam. Nuuu, e raspunsul meu!

Ii asteptam apoi Cornel gaseste o zapada si facem un rapel de 60m care ne conduce aproape de V Galbenele. Vilcelul are o zapada si gheata-parfum, insa pe timp de vara trebuie evitat.

Stringem semicorzile si coborim spre refugiu. Citeva persoane au urcat pe Galbenele Secundar.

Ne reintilnim cu Cornel care isi asteapta rindul la dry tooling in Tancul Ascutit pe o mansa pusa de Matei Popovici. Putin mai tirziu soseste o echipa care a facut vreo 2-3 lungimi din Petit Jackson. Catre seara raminem singuri incercind sa nascocim vreun plan pentru duminica care se anunta cu vint si viscol.
Duminica 11 feb 2018
fara vreun plan ne trezim pe la 8. Stind sus la prici, observ o lumina difuza si realizez ca afara este ceata si poate ceva mai rau. Nu ne grabim dar cind ne gindim ca vor sosi turistii de duminica, incepem sa impachetam.

Pe la 11 pornim la vale unde apar deja primele grupuri. Fetele sint inaintase iar mai sus de izvor ne salutam cu Dl Dan Vasilescu care ne spune ca a montat ancora de rapel spre Florile de Colt insa noi nu am gasit-o.

Observam ceva nou, monumentul lui Cornel Coman, un titan al muntelui si expeditiilor.

Este mai putina gheata fata de alti ani.  De la garderoba in jos zapada e tot mai putina. Datorita cetii nu reusim sa vedem muntii.

Intram in coloana, azi find ultima zi de vacanta pentru copii romanilor.
Si iata albumul
 https://photos.google.com/share/AF1QipOgMCyyv5A4ZDDhhXSg6E__V6h-muiwXMt8odFdZ3QmEA15-RJSVHoatjEyOGLDoQ?key=Z2QyNTFjZmRtMHlHU1J0SWFtM2x2NnFiZnY2LVVn
filmul de senzatie!
Multumesc coechipierului Dan Oancea si sigur data viitoare va fi mai bine!

Ianuarie in Costila

Visam...uneori ne facem viata mai frumoasa incercind sa indeplinim visul!
Album foto aici

Luni, 12 ianuarie 2015
Este seara in Busteni cind pornim la deal spre Munticel. In urma cu vreo 10 zile a fost ger cumplit, vreo minus 20 grade. Sint cu Dan Oancea si speram sa prindem o vreme buna pe sus a doua zi cind avem proiect nerezolvat Creasta Costila-Galbenele!
Urcam pe intuneric timp de vreo 3 ore. Sintem singurii, topim multa zapada, mincam bine, dam din bascheti pentru incalzire, pregatim echipamentul,

punem alarmele si intram la plapuma aproape de miezul noptii.

Cadem in somn destul de  repede, doar ca eu ma trezesc peste noapte si imi piere cheful.

Catre dimineata adorm insa programul pus la punct si tinta propusa ma trezeste mai ca un cutremur!
Marti 13 ianuarie 2015
Trezirea...plecam pe la 7,

bat urme, aiurez putin pe coama ce ne conduce spre Valea Galbinele. E senin, soarele bate si ne incalzeste.

Urcam in tandem si nelegati pe panta de sub Pintenul Costilei. Il las pe dan sa ma depaseasca fiindca vreau poze de jos. Apoi regrupam si negociem putin, ca trebuie sa ne legam....Si pornesc pe fata cazuta, 2 lungimi, vreo 4 asigurari pe prima lungime, verglasul ma ajuta destul de mult iar monopointul este de nota 10, prima data cind ii supun la astfel de mixt! Uaiiiii!

Trec la limita fata cazuta pe conglomerate, coarda se intinde maxim, asigur la un jneapan si transmit colegului sa plece. Amindoi am urcat Pintenul Costilei in ianuarie 2012 si stim ce avem de facut.
Regrupam la pitoane dupa inca citiva pasi.
Urmeaza citiva metri in sus apoi traversare stinga pe deasupra unui hau. Avem piton deasupra si capul coboara linistit iar secundul daca are cordelina. Pasul mi se pare ingrozitor...pioletii ma incurca, Dan ma lasa salam in pitonul de sus insa traversare e aiurea. Ulterior imi dau seama ca in 2012 purtam manusi de catarare fara degete si aveam mult spor.

 Regrupez...Vine si Dan, il vad in pasaj, filez, il pun sa puna cordelina in piton si sa faca rapel. Si...zboara citiva metri.

fata cu pitonul problema

Il opresc, ajunge cu capul in jos. Pitonul de sus era acum pe cordelina, stinca cedase sub greutatea lui Dan iar eu am crezut ca scapase cordelina din dispozitivul de rapel.

E putin speriat dar nespus de bucuros ca l-am oprit in coarda mea magica! Ajunge lejer la regrupare.

Continuam creasta prin jnepeni, e tirziu, timpul trece, asigurari aproape deloc, copacei pe teren lejer.

Sintem confuzi asupra liniei traseului. iar eu propun sa coborim dupa cele intilmplate! Azi este marti 13...

de jos am urcat

Cercetez putin zona apoi coborim la ultimul piton.

pitonul problema batut acum jos pe traversare

Aranjez statia de rapel, se lasa frigul.

Ajungem in vilcelul ce duce in valea costilei. Mai facem inca 3 rapeluri si atingem V Costilei iar la refugiu cu vreo ora inainte de intuneric.
Miercuri 14 ianuarie 2015
este soare, vreo 23grade, discutam proiecte mari...si le punem pe hirtie.

Ce viata faina la soare! Pe la 11 imi vine ideea sa plecam in Spumoasa unde ar trebui sa fie gheata. Stringem, coborim si sosim la Cascada pe la ora 14 dar surpriza...gheata se topeste si facem doar poze.

Coborim spre Busteni.
 Asta a fost vacanta, data viitoare venim mai pregatiti.